Un șofer beat care a trecut pe culoarea roșie a semaforului, s-a încăpățânat să le arate polițiștilor ce viteză prinde mașina lui.
Ieri, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier care patrula pe strada Nicolae Bălcescu, din municipiul Suceava, a observat un autoturism Volkswagen Passat care nu a respectat culoarea roșie a semaforului.
Oamenii legii au pornit semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție pentru a opri autoturismul, moment în care șoferul a accelerat și a încercat să scape cu fuga. Polițiștii l-au urmărit pe străzile Ana Ipătescu, Ștefan ce Mare, Mărășești și au reușit să îl blocheze pe strada Mihai Viteazu.
Bărbatul aflat la volan a coborât de pe locul din față al autoturismului și s-a urcat pe bancheta din spate pentru a-i păcăli pe polițiști, însă tehnica nu a dat roade.
El a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat o alcoolemie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital în prezența personalului medical, acesta a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru sâvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.









































































