Un bărbat din satul Leucușești, comuna Preutești, județul Suceava, s-a prăbușit la pământ și a murit în timp ce dădea de mâncare la animale în grajdul familiei.
Potrivit poliției, duminică, 2 aprilie 2023, în jurul orei 18.00, a mers să dea de mâncare animalelor din gospodărie.
Membrilor familiei li s-a părut ciudat că acesta întârzia și nepoata lui a mers să vadă ce se întâmplă. Când a intrat în grajd, l-a găsit pe bunicul ei căzut, în stare de inconștiență.
S-a solicitat prin numărul unic de urgență 112 un echipaj medical, însă personalul de pe ambulanță sosit la fața locului nu a putut decât să constate decesul bărbatului.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Morga Spitalului Municipal Fălticeni în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei decesului.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru “ucidere din culpă”.