Sportivii de la ACS “Nada Florilor” Fălticeni au luat toată “crema” de pe podiumul probei de 50 metri spate juniori de la Campionatul National de Juniori, Tineret, Seniori – bazin scurt (25 metri) de la Otopeni.
Astăzi, în proba de 50 metri spate, Aissia Prisecariu a reușit să bată recordul național de două ori: întâi în calificări, cu timpul de 28.76 (record la juniori) și în finală record la juniori și seniori cu 28.30, față de 28:56 cât era vechiul record deținut de 22 de ani de Diana Mocanu. Alături de Aisia, pe podiumul de la junioare au urcat pe locurile doi și trei fălticenencele Rianna Amariei (30.41) și Daria Alexa (30.77). Pentru acest rezultat, merită felicitați antrenorii Luis Lăcătuș și Andrei Pinticanu care reușesc să aducă rezultate la Fălticeni deși condițiile de antrenament sunt mult sub ceea ce ar trebui să fie pentru performanță.
Demn de menționat este faptul că În trei zile de participare la CN de Juniori, Tineret, Seniori – bazin scurt (25 metri) de la Otopeni, Aissia Prisecariu, o sportivă de doar 14 ani, a bătut trei recorduri naționale: 100 m spate, 200 m spate și 50 m spate.
SERGIU JIPA