Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a publicat programul liturgic cu ocazia hramului Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, în perioada 22-24 iunie.
Pe 22 iunie la ora 6:30 vor fi scoase moaștele Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou, baldachinul fiind depus pentru închinare în foișorul din curtea mănăstirii.
Pelerinajul cu moaștele pe străzile orașului va avea loc între orele 18:00 – 20:30.
În afara slujbelor și liturghiilor, pe 23 iunie de la ora 19:00 va avea loc un concert de muzică bizantină, iar pe 24 iunie de la ora 17:00, la Cetatea de Scaun, un parastas al voievozilor.
Arhiepiscopul Calinic a decis devansarea cu două zile a datei pelerinajului (la fel ca anul trecut) pentru a nu crea îmbulzeală, având în vedere că tot atunci vor fi organizate și manifestările de Zilele Orașului.
Pe timpul predecesorului Pimen, pelerinajul cu moaștele se desfășura pe 24 iunie, la orele amiezei.