Pasajul subteran între cele două corpuri principale ale Spitalului Județean Suceava este la stadiul de scoatere la licitație a proiectării.
Despre pasajul respectiv se vorbește de ani buni, atât primarul Ion Lungu, cât și președintele CJ Suceava Gheorghe Flutur spunând ba că proiectul este fezabil, ba că în zonă sunt multe țevi de canalizare care nu pot fi deviate sau că terenul este instabil.
Bâlbâielile politicianiste de până acum au fost abil mascate în tot felul de proiecte viitoare, care nu au fost duse la bun sfârșit.
Acum, proiectul este la stadiu incipient, prevăzând construirea unui pasaj cu o lungime de 200 de metri, cu două benzi de circulație pentru mașini (trotuare pe ambele părți), ceea ce ar da o lățime de 10 metri.
Valoarea a fost estimată la aproximativ 10 milioane euro.
–
DAN PASCARU










































































