Ieri, polițiștii suceveni au observat că strada Zimbrului este blocată de două autoutilitare, una încărcată cu beton și încă una ce avea brațele laterale calate pe partea carosabilă.
Vehiculele erau folosite la turnarea betonului la un imobil aflat în construcție.
Constatând faptul că, prin lucrările efectuate pe drumul public, circulația rutieră și pietonală a fost restricționată, polițiștii au verificat legalitatea lucrărilor, stabilind că lucrările avea loc fără avizul Poliției Rutiere.
În aceste condiții, polițiștii au întocmit dosar penal pentru împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.
–