Primele 24 de centre în care se va administra vaccinul anti COVID dezvoltat de Johnson&Johnson (Janssen) vor fi disponibile în 19 judeţe şi în Bucureşti, iar alte 20 de centre vor fi deschise în mai multe spitale din țară.
În perioada următoare vor fi deschise şi alte centre pentru acest vaccin, care se administrează într-o singură doză, în plus faţă de cabinetele medicilor de familie.
Printre cele 24 de centre din țară se va număra și unul deschis în municipiul Suceava.
“Pacienţii internaţi pot opta pentru imunizarea cu acest ser, fără programare sau alte documente”, a declarat, azi, secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu.
–