Consiliul Județean Suceava va da în administrare gratuită, pentru 25 ani, către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, terenul pe care se află biserica și lumânărarul parohiei misionare Înălțarea Sfintei Cruci.
Amplasat în apropierea Unității de Primire Urgențe și a Centrului de Dializă, terenul cu o suprafață de 1.483 mp. nu va mai fi administrat de Spitalul Județean.
Valoarea de inventar a terenului este de 685.906 lei.
Biserica și lumânărarul au fost edificate în baza acordului exprimat de Consiliul de Administrație al spitalului în 1992, prin care s-a aprobat acordarea unei suprafețe de teren din curtea spitalului pentru construirea unei capele creștin-ortodoxe.
În 2002, Guvernul a aprobat trecerea construcțiilor și terenurilor Spitalului Județean Suceava din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Sănătății în domeniul public al județului și administrarea Consiliului Județean.
În 2004, bunurile imobile au fost transmise în administrarea Spitalului Județean Suceava, în baza deciziei Consiliului Județean.
În acest an, conducerea spitalului a informat CJ că “funcționarea bisericii și lumânărarului nu influențează în mod negativ desfășurarea în condiții optime și în siguranță a activității spitalului”.
–