Joi, la ora 9.55, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată că pe strada Zamcei a avut loc un accident soldat doar cu pagube materiale, iar unul dintre conducătorii auto pare a fi sub influenţa alcoolului.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat atât autoturismele implicate, cât şi conducătorii auto, un bărbat de 27 ani din Fântânele şi un bărbat de 67 ani din Solca.
Conducătorii auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 27 ani şi negativ în cazul bărbatului de 67 ani, după care, la spital li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
–