Ieri, în jurul orei 14.15, patrula de serviciu a Poliției Gura Humorului a fost sesizată prin 112 de către salvamontul de serviciu că un copil s-a accidentat pe Pârtia Șoimul și este probabil să aibă entorsă de genunchi.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului împreună cu un echipaj SMURD, unde au discutat cu tatăl băiatului rănit și salvamontistul, constatându-se că în timp ce se aflau pe pârtia de schi, tatăl împreună cu fiul său în vârstă de 8 ani erau pe schiuri, iar într-un moment de neatenție băiatul s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se la piciorul drept.
Copilul a fost transportat la baza pârtiei cu telescaunul, însoțit de salvamontul de serviciu și de tatăl său, fiind preluat de echipajul SMURD și transportat la Spitalul Gura Humorului, unde a fost diagnosticat cu traumatism genunchi drept, după care transferat la Spitalul Județean Suceava.
Tot ieri, în jurul orei 15:15, polițiștii din Preuteşti au fost sesizați de către o localnică despre faptul că fiica ei s-a lovit la săniuș, după ce s-a izbit într-un copac.
Polițiștii au stabilit că fetița în vârstă de 14 ani, în timp ce se afla în extravilanul satului Arghira, în zona denumită popular ,,La lutărie”, și se dădea cu sacul pe zăpadă, din neatenție s-a lovit de un copac, rănindu-se.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj SAJ, care i-a acordat primele îngrijiri medicale, diagnosticul preliminar fiind contuzie craniană cu pierderea cunoștinței 2-3 minute.
Victima a fost transportată la Spitalul Județean Suceava.
–