Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a doi inculpaţi, unul dintre aceștia minor, pentru tentativă la omor calificat şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Pe 26 decembrie 2020, între inculpatul minor și o altă persoană a avut loc o discuţie în contradictoriu în cadrul căreia cei doi şi-au adresat reciproc cuvinte jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă, împrejurare în care persoana vătămată a intervenit ferm între aceștia, reușind să aplaneze starea conflictuală.
Inculpatul minor a povestit tatălui său cele întâmplate, astfel că pe 30 decembrie 2020, cei doi au urmărit victima până ce a ajuns în incinta unei spălătorii auto.
Cei doi inculpați, unul cu o toporișcă, iar celălalt cu o țeavă metalică, i-au aplicat lovituri persoanei vătămate atât în zona capului, cât şi la nivelul corpului.
Deși luată prin surprindere, persoana vătămată a reuşit la un moment dat să fugă, însă s-a dezechilibrat şi s-a prăbuşit la sol, unde inculpații au continuat să o lovească cu obiectele cu care erau înarmaţi.
În cele din urmă, persoana vătămată a reuşit să se refugieze în incinta unui service auto situat în curtea acelei spălătorii.
Leziunile provocate persoanei vătămate au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale.
Cauza a fost instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul IPJ Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale.
SORIN NICA