0774 948 868
reporter@ziaruldepenet.ro
sâmbătă, martie 6, 2021
-2 °c
Suceava
  • Acasă
  • Știri
    Managerul Spitalului Rădăuți a fost demis. Traian Andronachi: “Este loc de mai bine și îmi pun nădejdea că acest mai bine se va întâmpla”

    Parteneriat între spitalele din Suceava și Cernăuți.  Spitalul Județean va primi o ambulanță și va beneficia de un sistem de telemedicină transfrontalieră

    Festivisme penibile PNL – UDMR: ministrul Dezvoltării va veni la Suceava nu pentru a inaugura vreo investiție, ci pentru a vedea terenurile pe care se vor construi două secții medicale și sala polivalentă

    Miner rănit după ce a căzut în gol cinci metri, în mina de la Crucea

    Șoferița care a transportat, la Zvoriștea, patru minori pe barele metalice ale mașinii amendată de polițiști

    Proiect de heliport pe acoperișul Spitalului Județean Suceava

    Tumoră pancreatică rară diagnosticată de medicii de la Spitalul Județean Suceava

    Lecții la lumânare când școala se vrea online

    Două școli din Drăgoiești și Poiana Stampei în scenariul roșu, din 8 martie

    Aici ar urma să se construiască noua grădiniță și parcările de reședință din cartierul sucevean Obcini

    Școlile din 95 de localități sucevene propun scenariul verde de funcţionare

    Încă șase elevi și profesori suceveni infectați cu coronavirus

    22 de localități din județul Suceava în scenariul roșu COVID

    Infectare COVID: Suceava 1,99, Rădăuți 1,28, Fălticeni 1,25

  • Editoriale
    VIDEO / Sergiu JIPA la Intermedia TV: „USR Suceava s-a transformat într-o agenție de plasare a forței de muncă. Din păcate, selecția nu se face pe bază de competențe, ci pe apartenența la grupul dominant din organizație”

    Doamna Adomnicăi, candidata pe care nimeni nu a angajat-o în ultimii 16 ani. Nimeni din afara partidului

    VIDEO / Sergiu Jipa la Intermedia TV Suceava: “Cum a preluat Primăria Fălticeni iluminatul public de la furnizor dacă a omis o stradă întreagă? Și au uitat chiar de strada Nicu Gane, cea care trece pe lângă sediul primăriei..”

    Sergiu Jipa despre cum s-au pierdut fondurile pentru centura Fălticeniului în 2012: „Să le fie rușine să deschidă gura pe acest subiect. Banii Fălticeniului au plecat la Tg.Jiu, la centura premierului Ponta, deoarece nu am avut politicieni adevărați, care să iubească Fălticeniul”

    Sergiu Jipa: “Dezinfecție cu apă de ploaie la școlile și grădinițele din Fălticeni, făcută cu o firmă de casă a PSD-ului. Același pesedist a fost folosit pentru a dezinfecta spații care nu aparțin Primăriei Fălticeni, dar a fost plătit nelegal cu bani din bugetul local”

    VIDEO / Sergiu Jipa la PRIMA ORĂ de la Intermedia TV Suceava: “S-a terminat pandemia, s-a terminat spitalul, s-au terminat toate cele prioritare, înapoi la distracție. Campanie electorală”

    VIDEO / Sergiu Jipa la PRIMA ORĂ despre împrumutul de 30 milioane lei anunțat de Primăria Fălticeni: „Intenția este ca aparatura să fie în clădire la alegeri și cineva să câștige voturi, dar nu se va deschide spitalul atunci” / „E o bilă neagră pentru parlamentarii și politicienii zonei că nu au fost în stare să aducă acești bani de la guvern”/ “Arată cât de bine stă primăria cu banii”

    VIDEO / Sergiu Jipa la Intermedia TV Suceava despre distrugerea culturii fălticenene, muzee cu lacătul pus mai tot anul, lucrări începute și lucrări întârziate pentru a prinde alegerile locale: „Pentru administrația locală, evenimente culturale înseamnă petreceri cu mici, bere și manele”

    VIDEO / Sergiu Jipa la PRIMA ORĂ de la Intermedia TV Suceava: “Procurorii au ochi doar pentru Suceava sau se pot uita puțin și la Fălticeni? Zona aceasta pare ușor protejată”

  • Reportaje
    Slujbă de pomenire a Arhiepiscopului Pimen, în pandemie, fără măști de protecție. Pimen a fost răpus de coronavirus

    Stradă de pământ din Fălticeni înecată în glod. Preotul Alexandru Lungu: “Noi nu contăm”

    Bătrân de 90 de ani tâlhărit de trei puștani care l-au urmărit până în scara blocului

    Un fălticenean a sustras banii unei femei din județul Bistrița, pe când îi propunea să-i vândă perne și pilote

    Un fălticenean a fost arestat deoarece a încercat să cumpere o substanță chimică interzisă din Statele Unite ale Americii. Este acuzat de tentativă de dobândire de arme chimice

    Bebelușul botezat ieri, la Biserica Sfinții Constantin și Elena din cartierul sucevean Zamca, a murit. Medicii afirmă că micuțul a înghițit o cantitate mare de apă

    Drapele rupte și decolorate pe frontispiciul Judecătoriei Fălticeni

    Judecătorii fălticeneni au respins propunerea de arestare preventivă a recidivistului prins cu țigări de contrabandă la gangul de la piață. El a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile

    Persoanele care vor să se vaccineze anti-COVID la Fălticeni, puse aiurea pe drumuri! În sms-urile de confirmare a programărilor ei sunt trimiși la Ambulatoriul din strada Ion Creangă nr.1, nu la centrul de vaccinare de pe strada Cuza Vodă, din incinta noului spital 

    Polițiștii locali fălticeneni mulțumesc fierbinte primarului Coman și deputatului Rădulescu

    Coman păstrează amenzile pentru cei care hrănesc animalele și păsările fără stăpân sau amplasează recipiente pentru apă și mâncare! Persoanele fizice vor plăti între 400 și 1.000 lei, iar persoanele juridice între 1.100 lei și 2.000 lei

    Primăria Fălticeni rămâne, și în pandemie, cel mai râvnit angajator! Coman trece, cu implicarea tacită a opoziției, organigrama cu 418 angajați

  • Sport
    Tenismanul fălticenean David Arcip s-a impus în turneul de la Roman

    ACS Nada Florilor Fălticeni a dominat turneul de tenis de la Brașov

    Șomuz Fălticeni, prima victorie în pregătiri: noile achiziții Tănăsoiu și atacantul Ntoume au debutat în partida cu LPS Suceava

    Fălticeneanul David Arcip a câștigat turneele de tenis de la Roman și Brașov

    Șomuz Fălticeni s-a despărțit de un alt jucător de bază: Cătălin Tutuță s-a transferat mai aproape de casă, la Progresul Șomcuta Mare

    FOTO  Șomuz Fălticeni a reluat antrenamentele și începe meciurile de pregătire

    Mijlocașul camerunez Christ Afalna va juca în 2021 pentru Unirea Slobozia. Șomuz Fălticeni s-a înțeles cu echipa antrenată de fostul internațional Adrian Mihalcea

    Voleibalistul anului 2020 în România este fălticeneanul Adrian Aciobăniței

    Foresta Suceava face patru noi transferuri, printre care francezul Yanis Zouaoui

  • Cultural
    Grigore Leșe la evenimentul Ion Irimescu 118 de la Fălticeni: „Dvs. la ce m-ați chemat aici? Și să cânt și să vorbesc, dacă vreți să fac și gimnastică, ce mai trebuie să fac?”

    Primăvara mea

    Primăvara mea

    Spectacol “Insultați. Belarus(ia)” la Teatrul Matei Vișniec Suceava

    Înființarea Centrului de studii și creație artistică ION IRIMESCU, cerută imperios de legatarii testamentari ai maestrului și de membrii fundației care îi poartă numele

    15 statui realizate de Ion Irimescu trec din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Culturii în domeniul public al municipiului Fălticeni

    UN ORAȘ, DOUĂ SECOLE (55): Fosta Prefectură a județului Baia

    Gheorghiu, Flutur și Grigore Leșe și-au anunțat participarea la evenimentul comemorativ “Ion Irimescu 118” de la Fălticeni

    Muzeul de Artă Ion Irimescu sărbătorește Ziua Națională Constantin Brâncuși

    “Monica Lovinescu – Tezaurul Secret”, noul volum al scriitoarei Angela Furtună dedicat fălticenencei care a însuflețit și apărat România Liberă

    Un om și-o floare

    Un om și-o floare

    A încetat din viață jurnalistul Vichenti Cosma

  • Rubrici
    UN ORAȘ, DOUĂ SECOLE (168): La fostul bufet Areni din Suceava

    UN ORAȘ, DOUĂ SECOLE (167): Demolări în centrul municipiului Suceava

    UN ORAȘ, DOUĂ SECOLE (166): Magazin de pe strada Petru Rareș din Suceava

    UN ORAȘ, DOUĂ SECOLE (165): Service auto la marginea Sucevei

    UN ORAȘ, DOUĂ SECOLE (164): Hala de carne din Suceava și bodega din apropiere

    UN ORAȘ, DOUĂ SECOLE (163): Casa de Cultură Suceava în construcție

    OCHIUL SOACREI: Ziua purtării măștii

    OCHIUL SOACREI: Ziua purtării măștii

    UN ORAȘ, DOUĂ SECOLE (162): Construcția blocurilor din centrul Sucevei

    UN ORAȘ, DOUĂ SECOLE (161): Vechiul centru al municipiului Suceava

  • Publicitate
    HP Deskjet – Echipamente versatile. Unde pot fi utilizate?

    Tipuri de puzzle personalizate

    Tipuri de puzzle personalizate

    De ce software-ul Novomatic este furnizorul preferat al multor cazinouri online din România

    Pariuri sportive și pariuri tradiționale: ceea ce trebuie să știți

    Hrana naturală: soluția unei vieți sănătoase și îndelungate pentru câini și pisici

    Încercați-vă norocul cu jocuri cu funcții unice

    Cum porti sacoul cu o pereche de blugi barbati astfel incat sa arati impecabil?

    Cel mai bun ghid de cumpărare a unei mașini second hand în România

    [Podcast: Oblyo Digital Agency] Ce sunt advertorialele? De ce să le scrii? Cum să le scrii? Ce beneficii îți aduc?

  • Contact
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele

Home Știri

În următoarele 7 zile mai sunt locuri disponibile pentru vaccinarea anti COVID doar la Vatra Dornei

ZdpN de ZdpN
22 ianuarie 2021
in Știri
1
0
Vaccinul antihepatitic B continuă să lipsească la DSP Suceava
6
SHARES
129
VIEWS
Distribuie pe FacebookDistribuie pe Whatsapp

Ieri s-au vaccinat în județul Suceava împotriva coronavirusului 1.262 persoane : Spitalul Județean – 574, Spitalul Rădăuti – 194, Spitalul Fălticeni – 114, Spitalul Câmpulung Moldovenesc – 146, Spitalul Gura Gumorului – 120 și Spitalul Siret – 114.

Cu echipa mobilă de vaccinare, în perioada 18-22 ianuarie, s-au efectuat 432 vaccinari la beneficiarii din Centrele de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică, Zvoriștea  și Costâna.

Până în prezent, în total, în  județ s-au vaccinat 8.583 persoane.

În judeţ sunt deschise pentru programare 7 centre de vaccinare la spitalele din Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Siret și la sala de sport Vatra Dornei, cu o capacitate zilnică de vaccinare de 420 persoane cu prima doză şi cu rapel.

În judeţul Suceava pentru următoarele 7 de zile a fost programat pentru vaccinare un număr de 7.453 persoane.

Gradul de ocupare al locurilor de vaccinare este de 100% pentru următoarele 7 zile, singurul centru de vaccinare unde mai sunt sloturi disponibile fiind cel de la sala de sport din Vatra Dornei.

Programările la vaccinare sunt condiţionate atât de numărul dozelor de vaccin aflate în stoc la momentul efectuării operaţiunii, cât şi de dinamica solicitărilor de înscriere la  momentul respectiv.

BEATRICE OȘEAN

Articolul Anterior

Inspectoratul de Jandarmi și Școala Postliceală Sanitară Suceava, activitate comună pentru combaterea violenței domestice

Următorul Articol

Doi tineri cercetați pentru tentativă de viol după ce i-au rupt hainele unei minore din Ciprian Porumbescu

ZdpN

ZdpN

Următorul Articol
Doi minori din Șcheia cercetați pentru furturi

Doi tineri cercetați pentru tentativă de viol după ce i-au rupt hainele unei minore din Ciprian Porumbescu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Apreciate
  • Comentarii
  • Cele mai recente
Fălticeneancă plecată la muncă în Italia găsită decedată în pat. Femeia intenționa să se întoarcă definitiv în țară pe 15 iunie

9 iunie 2020
Bunuri și terenuri de jumătate de milion de euro din județul Suceava ale defunctei MOPAN S.A. Vaslui, scoase la vânzare. Un teren de 1600 mp din buricul Sucevei, lângă Cuptorul de Aur, are cea mai mare valoare- 232.000 euro și urmează fabrica de la Fălticeni cu 100.489 euro

15 iunie 2020
Accident de muncă la o firmă din Bogdănești: unui angajat i-a intrat o așchie de lemn în gât

25 iulie 2020
Șoferul unui microbuz școlar din Fălticeni, prins beat la prima oră a dimineții când mergea să aducă elevii

Două dosare penale întocmite de polițiști după ce au oprit un microbuz, la Marginea

3 iulie 2020
Turnul de apă al fostei filaturi din Fălticeni, acoperit cu drapelul României Mari

73
Liviu MIHĂILĂ, candidatul PNL la Primăria Fălticeni! “Voi candida în calitate de cetățean, nu de preot!”

69
Lucrările la spitalul Fălticeni, întârziate luni bune de licitațiile la investițiile suplimentare

Noua clădire a Spitalului municipal Fălticeni va fi gata la Sfântu’ Așteaptă ! Licitația pentru lucrările adiționale a fost anulată și reluată din cauza caietului de sarcini întocmit deficitar

63
Candidatul liberal LIVIU MIHĂILĂ, ținta unei campanii de denigrare pe Facebook

61
Managerul Spitalului Rădăuți a fost demis. Traian Andronachi: “Este loc de mai bine și îmi pun nădejdea că acest mai bine se va întâmpla”

Managerul Spitalului Rădăuți a fost demis. Traian Andronachi: “Este loc de mai bine și îmi pun nădejdea că acest mai bine se va întâmpla”

5 martie 2021
Parteneriat între spitalele din Suceava și Cernăuți.  Spitalul Județean va primi o ambulanță și va beneficia de un sistem de telemedicină transfrontalieră

Festivisme penibile PNL – UDMR: ministrul Dezvoltării va veni la Suceava nu pentru a inaugura vreo investiție, ci pentru a vedea terenurile pe care se vor construi două secții medicale și sala polivalentă

5 martie 2021
Miner rănit după ce a căzut în gol cinci metri, în mina de la Crucea

Miner rănit după ce a căzut în gol cinci metri, în mina de la Crucea

5 martie 2021
Șoferița care a transportat, la Zvoriștea, patru minori pe barele metalice ale mașinii amendată de polițiști

Șoferița care a transportat, la Zvoriștea, patru minori pe barele metalice ale mașinii amendată de polițiști

5 martie 2021

Recomandări

Cabinet Veterinar Suceava
Saltele Pat Dormitor
Taxi Heathrow
Bitcoin Exchange

Follow Us

Caută după Categorie

  • Cultural
  • Editoriale
  • Publicitate
  • Reportaje
  • Rubrici
  • Sport
  • Știri

Ştiri Recente

Managerul Spitalului Rădăuți a fost demis. Traian Andronachi: “Este loc de mai bine și îmi pun nădejdea că acest mai bine se va întâmpla”

Managerul Spitalului Rădăuți a fost demis. Traian Andronachi: “Este loc de mai bine și îmi pun nădejdea că acest mai bine se va întâmpla”

5 martie 2021
Parteneriat între spitalele din Suceava și Cernăuți.  Spitalul Județean va primi o ambulanță și va beneficia de un sistem de telemedicină transfrontalieră

Festivisme penibile PNL – UDMR: ministrul Dezvoltării va veni la Suceava nu pentru a inaugura vreo investiție, ci pentru a vedea terenurile pe care se vor construi două secții medicale și sala polivalentă

5 martie 2021
  • Știri
  • Editoriale
  • Reportaje
  • Sport
  • Cultural
  • Rubrici
  • Publicitate

© 2020 Creare Site Suceava by BOSSNET | Politica de Confidentialitate și Politica Cookie

Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
  • Acasă
  • Știri
  • Editoriale
  • Reportaje
  • Sport
  • Cultural
  • Rubrici
  • Publicitate
  • Contact

© 2020 Creare Site Suceava by BOSSNET | Politica de Confidentialitate și Politica Cookie

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Create New Account!

Fill the forms bellow to register

All fields are required. Log In

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In
Acest site foloseste cookies. Navigând în continuare, vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor.Sunt de acordPolitica de confidenţialitate şi cookie-uri