Ministrul Culturii, suceveanul Bogdan Gheorghiu, a anunţat în această aseară pe pagina sa de facebook că a intrat în contact cu o persoană care are COVID-19, nu are vreun simptom specific, dar s-a izolat și lucrează de la domiciliu. Gheorghiu s-a vaccinat împotriva coronavirusului ieri, alături de vicepremieri şi mai mulţi membri ai Cabinetului Florin Cîţu.
”Am aflat astăzi că am intrat recent în contact cu o persoană confirmată pozitiv cu COVID-19. Din fericire nu mă simt rău, nu am vreun simptom specific, dar urmez protocolul şi m-am izolat. După ce voi efectua testul şi voi afla rezultatul, voi vedea care este calea de urmat. Până atunci, lucrez de acasă, iar echipa mea are grijă ca lucrurile să decurgă normal. Aşa cum scriam dimineaţă, faceţi tot posibilul să rămâneţi sănătoşi!”, a transmis ministrul Bogdan Gheorghiu.
–
SERGIU JIPA