Ieri, în jurul orei 16,50 o patrulă de siguranță publică din cadrul SPR 13 Marginea s-a deplasat de DJ 178 Burla, observând un autoturism ce avea direcția de deplasare dinspre Rădăuți către Burla, al cărui conducător auto, la vederea autospecialei de poliție a mărit viteza de deplasare.
S-a luat legătura cu al doilea echipaj, care a oprit pentru control autoturismul în cauză.
Conducătorul auto a fost legitimat în persoana unui bărbat de 31 ani, din Burla, care emana miros de alcool.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost transportat la spitalul Rădăuți, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificării în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat că autoturismul avea inspecția tehnică periodică expirată, fapt pentru care s-a luat măsura sancționării contravenționale a conducătorului auto, luându-se și măsura complementară a reținerii certificatului de înmatriculare.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
–
SORIN NICA