Ieri, la ora 16.40, echipajul Compartimentului Rutier Câmpulung Moldovenesc, în timp ce efectua activități de control trafic pe DN 17 Pojorâta, a oprit pentru control autoutilitara condusă de un bărbat de 29 ani, din Cârlibaba, care se deplasa cu viteza de 90 km/h.
După verificarea interiorului spațiului de încărcare s-a observat că în spatele unor lăzi din plastic se aflau mai multe colete voluminoase, în urma controlului stabilindu-se că sunt transportate țigări de proveniență extracomunitară, fără documente de proveniență, aspecte confirmate și de către conducătorul auto.
Autoutilitara a fost indisponibilizată și condusă la sediul subunității, unde s-a procedat la inventarierea coletelor, stabilindu-se că în interiorul acestora se aflau 13.996 pachete de țigări de proveniență extracomunitară.
Prejudiciul se estimează la circa 165.000 lei, reprezentând valoarea accizelor și taxelor datorate statului.
Țigările și autoutilitara au fost indisponibilizate la sediul Poliției Câmpulung Moldovenesc, fiind întocmit dosar penal pentru contrabandă.
–
SORIN NICA