Preotul Alexandru Lungu de la Parohia “Așezământul de bătrâni” Sfântul Apostol Andrei Fălticeni și Ion Dănuț Rădulea, un tânăr care lucrează în Anglia, au organizat o strângere de fonduri pentru fostul director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox ”Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, preotul Silvestru Țurcă, care are nevoie urgentă de un transplant de ficat.
Detalii AICI!
Potrivit campaniei inițiate pe rețeaua de socializare Facebook, părintele Silvestru are nevoie de 320.021 lei. Consiliul Local Suceava a aprobat în ședința ordinară din data de 30 septembrie a.c. alocare sumei de 50.000 lei, dar cu această suma s-a ajuns abia la jumătate din cât este nevoie și orice donație este bine-venită:
“De câți oameni este nevoie pentru a salva o viață? Uneori de prea mulți, ca să ii poți aduna exact în acea clipă la un loc! Dar oare noi suntem cei care facem minuni, sau Dumnezeu care ne-a creat pe noi! Cea mai mare sumă primită pentru părintele profesor Silvestru, fost director al Seminarului din Suceava, actualmente profesor și preot paroh la parohia Mitocu Dragomirnei, este de 1000 de euro! Un singur om, simplu, care muncește în străinătate pe tir, fost elev de seminar! Deci 60 de astfel de oameni, ar putea strânge 60000 de mii de euro, să ofere șansa pentru o viață nouă unui om! Nu toți avem curajul să riscăm această sumă din buzunar! Dar dacă suma s-ar împărți la 3530 de oameni? Știți cât ar trebui să doneze fiecare? 17 euro, sau în lei echivalentul la aproximativ 83 de lei! O sumă pe care măcar odată în viață, aproape fiecare din noi poate să o ofere în dar, nu pentru o plasă de alimente, ci pentru o fărâmă de speranță! Atât poate costa viața unui om, împărțită la 3530 de credincioși! Vă rog să vă gândiți puțin și apoi faceți așa cum veți simți! Vă rog împrăștiați vestea, poate ne adunăm până la final! Vă îmbrățișez!
Vă atașez și contul părintelui Silvestru!
Contul în euro : RO89 INGB 0000 9999 1073 8567 Țurca Ionut Silvestru!”
Cont în lei: RO57 INGB 0000 9999 0002 5493 Țurca Ionut Silvestru.
Operația în valoare de 55.000 euro urmează a fi efectuată la o clinică din Bruxelles.
–
BEATRICE OȘEAN