Bătrânul de verde
Bătrânul de verde stă pavăză soarelui
Și-și leagănă ramuri spre cer,
Bătrânul de verde cuvântă cu slove de păsări,
Trecutul câteodată stingher.
Cu liniște, pașii de frunze și-i poartă în drumul său sus,
Se deschide din ape o cale urcată mai aspru,
Un cântec din piatră cu piatră acoperă valea,
Și parcă se face-n chemare de dus.
Bătrânul de verde își reazemă fruntea
De nori, în drumul lor legănat,
Bătrânului iar îi cresc solzii ca vele
Iar verdele său coroana nu-și pierde-ndărăt.
Bătrânului verde îi e dor ca de mare,
Deși el din muntele însuși se pare că este crescut,
Bătrânului poartă spre cer se deschide
Cu ape, cu vorbe, cu tot ce-i din zboruri născut!
PS: Cu gândul la forța vindecătoare a Ceahlăului, cu pasul pe cărările sale șerpuitoare…
CRISTINA BĂRĂSCU