reporter@ziaruldepenet.ro
sâmbătă, august 15, 2020
17 °c
Suceava

Dorna Lactate, care rămâne fără fabricile din Vatra Dornei și Floreni, a avut un profit de 19,5 milioane lei în 2018.  Grupul Lactalis motivează că investiţiile nu însemnau doar teh­nologizare, ci şi lucrări de construcţie şi de extindere a capacităţii de depozitare

Grupul francez Lactalis, care deține un sfert din cifra de afaceri din industria laptelui din România și con­tro­lează din 2008 businessul LaDorna, a hotărât să închidă fabricile Dorna Lactate din Vatra Dornei și Floreni, deși în ultimii doi ani acestea au înregistrat profit.

În 2017 profitul a fost de 3,5 milioane lei, iar în 2018 de 19,5 milioane lei.

Motivele anunțate de Lactalis pentru restructurare au fost   organizarea eficientă a activităţilor de producţie, continuarea procesului de producţie şi a investiţiilor în dezvoltarea portofoliului LaDorna.

Analizând aceste cerinţe, am considerat că decizia actuală este cea mai bună soluţie ca să eficien­tizăm producţia şi să rămânem com­petitivi în industrie“.

Grupul Lactalis include companiile Albalact, Covalact, Dorna Lactate, Lactate Harghita şi Rarăul, cu afaceri cumulate la nivelul anului 2018 de peste 1,2 miliarde lei, conform calculelor  ZF.

Din cele mai mari 10 companii din industria laptelui, Lactalis deţine 3 : Albalact (liderul pieţei), Covalact şi Dorna Lactate.

Oficialii grupului francez au menţionat că au încercat să eficientizeze producţia în ambele fabrici din județul Suceava, însă au ajuns la un punct  în care investiţiile nu presupuneau doar teh­nologizare, ci şi lucrări importante de construcţie şi era necesară şi extinderea capacităţii de depozitare pentru produsele finite.

În acest caz, ne-am confruntat atât cu costul investiţional foarte mare, cât şi cu lipsa terenului disponibil.“

Procesul de închidere al celor două fabrici presupune des­fiin­ţarea a 158 de locuri de muncă.

Oficialii grupului au mai spus că decizia  nu afectează în niciun fel activitatea de colectare a laptelui de la producătorii locali, se vor păstra contractele încheiate cu fermierii români parteneri şi se va direcţiona laptele către celelalte fabrici”.

 

 

DAN PASCARU

Următorul Articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Apreciate
  • Comentarii
  • Cele mai recente

Welcome Back!

Login to your account below

Create New Account!

Fill the forms bellow to register

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.