Redactorul-șef al Ziarului de pe Net, Sergiu Jipa, a vorbit vineri dimineață, la emisiunea PRIMA ORĂ de la televiziunea INTERMEDIA TV Suceava, despre cum se distruge cu bună știință patrimoniul cultural al municipiului Fălticeni prin ținerea închisă a muzeelor cu lacătul pe poartă și cum se distruge un potențial turistic prin mascarea caselor vechi din proprietatea Primăriei Fălticeni (cele lăsate de izbeliște ca să se autodemoleze pentru a face loc dezvoltării n.r.) cu noi construcții apărute.
De asemenea, jurnalistul a mai vorbit despre cum încep la timp pentru alegerile locale lucrările promise acum 4 ani – Biblioteca Eugen Lovinescu- și despre cum încetininesc în mod inexplicabil lucrările la piața civică Nada Florilor pentru ca inaugurarea să se facă chiar la alegerile locale – în iarnă se lucra cu ajutorul unui cort, iar acum se lucrează cu câțiva muncitori pentru a prinde scrutinul pentru locale din septembrie.
Tot în emisiunea de vineri s-a discutat despre donația făcută de familia regretatului Constantin Jamaischi pentru viitorul muzeu al clubului Rapid.
DANIEL BOGHIȚĂ