Prefacerea timpului
E vară
Când se coc grânele,
E soare sub frunți
Când se coc gândurile înăsprite de vremuri.
Se înroșesc cireșii de-atâta inimă,
Se dezgolesc boboci nerăbdători de tei,
Iar urmele apelor învolburate
Petrec dorurile noastre mult până jos.
Ne scuturăm privirile unele de altele
Și rugăm pământul să ne cuprindă,
Iar cuvântul își face cu râvnă loc de odihnă…
Îl dor încheieturile de prea mult, poate de prea puțin…
Ș-atunci își descoase cu grijă sunetele de pe trup
Asemeni unui călugăr metaniile de la mâini,
Asemeni unui copac frunzele în toamnă,
Asemeni crestelor zăpada spulberată,
Asemeni oamenilor, gândurile-pasăre.
E atâta liniște când cuvintele ți se descos în cale!
CRISTINA BĂRĂSCU