Coronavirus: Prefectura Suceava transmite mulțumiri coordonatorilor, medicilor, asistenților, infirmierilor și voluntarilor care activează în cadrul UPU Suceava

 

Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava s-a redeschis. După decontaminarea, separarea circuitelor și revizuirea procedurilor, cu ajutorul unei echipe de medici din Iași, condusă de prof. univ.dr. Diana Cimpoeșu, UPU a redevenit funcțională, ca unitate distinctă.

Unitatea va asigura triajul, evaluarea și tratamentul de urgență al pacienților cu afecțiuni acute ce necesită intervenții de urgență, dar care nu prezintă simptome de afecțiuni respiratorii, precum și pentru cazurile ușoare.

Cazurile grave, în urma triajului efectuat în dispecerat, vor fi redirecționate către Spitalele Fălticeni sau Rădăuți, iar cazurile cu simptome respiratorii vor fi direcționate direct către Secția de infecțioase a spitalului Suceava.

Prefectura Suceava a trimis presei un comunicat în care mulțumește prof.univ.dr. Diana Carmen Cimpoeșu, conf.dr. Lucian Indrei – director executiv al Direcției de Sănătate Publică Iași, coordonator pentru gestionarea COVID 19 pentru regiunea Moldova, dr. Lucian Eva – manager al Spitalului de Neurochirurgie din Iași, prof.univ.dr. Doina Azoicăi – șef de catedră ATI, președinte al senatului Universității de Medicină și Farmacie Iași.

Aceleași mulțumiri sunt adresate echipei care va asigura serviciile medicale în UPU Suceava : dr. Ovidiu Popa-Iași, dr. Tudor Merticaru – Iași, Leonard Hugianu – SMURD Iași, dr. Cristina Popescu – SMURD Iași, asistenților medicali Vasileana Pavelescu- IașiCorina Siminiuc- IașiAndrei Balint- IașiLavinia Grigore- IașiGabriela Bejan- Tg. FrumosAnișoara Turineac- Fălticeni, Elena Pavăl- Fălticeni, Mariana Brânzei- SuceavaMariana Istrate- SuceavaEcaterina Ailenei- SuceavaLăcrămioara Nistor- SuceavaMaria Horlațam – Suceava, infirmierii Elena Irod- Iași și Rodica Dulgheru- Fălticeni, paramedic  plt. maj. Ciprian Monoranu și voluntarilor Marilena Cocîrlă, Paul Marinescu, Otilia Hrițcu, Simona Rădășanu și Adriana Cușnir.

DAN PASCARU

reporter@ziaruldepenet.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string USUV1g to the field below: