Lectoratul de limbă română al Universității sucevene Ștefan cel Mare de la Cernăuți a organizat cea de-a treia ediție a mesei rotunde internaționale „Interferențe lingvistice și culturale la Cernăuți și în lume”.
Lectoratul de limbă română al USV din cadrul Universității Naționale Iuri Fedkovici Cernăuți a organizat pe 13 decembrie, în colaborare cu Centrul de Studii Românești din cadrul aceleiași universități, cea de-a treia ediție a mesei rotunde „Interferențe lingvistice și culturale la Cernăuți și în lume”, la care au luat parte universitari și oameni de cultură din Cernăuți și din Suceava.
În introducerea evenimentului, organizatoarele dr. Gina Puică, lector de română, și conf.univ.dr. Liubov Melnychuk, directoarea Centrului de Studii Românești, au arătat importanța tematicii interferențelor, în special în contextul cernăuțean, și multitudinea domeniilor în care interferențele operează.
În continuarea dezbaterii, Melnychuk și conf.univ.dr. Valentyna Bohatyrets au prezentat comunicarea „Locuri de memorie în Bucovina ca factor de formare al identității”; iar lector univ. dr. Felicia Vrânceanu, de la Catedra de filologie română și clasică a aceleiași universități, i-a dedicat comunicarea lui Gheorghe Jernovei și prezentării lucrării acestuia Filologia română la Universitatea din Cernăuți, apărută în două volume cu puțină vreme înaintea decesului autorului.
Venită de la Suceava, Maria Olar, Președinta Fundației culturale „Leca Morariu”, a făcut o prezentare a familiei culturale Morariu, despre care a scris, între alții, și profesorul Gheorghe Jernovei. conf.univ.dr. Ihor Piddubnyi, de la Facultatea de Istorie, Științe Politice și Relații Internaționale a UNYF și cursant al Lectoratului de română, a făcut apoi o expunere despre diferite texte de beletristică, din literatura română în special (din Rebreanu, Agârbiceanu, Sadoveanu, Zaharia Stancu ș.a.), care i-au servit ca sursă de ilustrare a istoriei României din perioada interbelică.
Conf. univ. dr. Raluca Dimian, de la Departamentul de Limbi și Literaturi Străine al USV, a prezentat un expozeu dedicat scriitorilor de limbă germană din România, stăruind asupra Hertei Muller și a lui Oskar Pastior în cadrul proiectului de roman Leagănul Respirației.
Tot de la USV, Dorel Fînaru, conf. univ. dr. la Departamentul de Limba și Literatura Română și Științele Comunicării, a continuat cu o comunicare intitulată incitant „Turnul Babel. Istoria unei ruine”.
În final, Doina Cernica, scriitoare, traducătoare și jurnalistă de la Suceava, și-a consacrat prezentarea unei tematici complexe pe care a explorat-o adesea în cărțile sale, și anume călătoria.
BEATRICE OȘEAN
Foto : USV
Chiar dacă nu are legatură cu subiectul m-aș întoarce la Revoluția din 1989 despre care nu se vobește nimic.Înainte de a fi o revoluție putea fi o lovitură de stat organizată de mințile luminate ale țării.Era mai mult decât necesar în acea perioadă.Având în vedere că situația se schimbase radical în întreaga Europă de Est, se putea organiza o lovitură de stat(necesară datorită unor eventuale pretenții teritoriale).Dar unii nu și -au pus în pericol siguranța personală datorită ticăloșeniei și lașității de care au dat dovadă. Au trebuit să moară oameni nevinovați-copii, tineri, femei gravide penru profitorii de Revoluție.Cine sunt aceștia?Se știe.Dar se tace.Am observat că revoluționarii sunt tratați cu aceași bătaie de joc.Eu cred că prin asta se acoperă lașitatea unor neavizați care ar fi putut să evite vărsarea de sânge.Gândiți-vă că am fost ultimul bastion al comunismului din 89, ce așteptau, invitație specială?