Moldovan a fost înscăunat prefect de Suceava: “Îmi doresc să reinstaurăm meritocrația în ocuparea funcțiilor publice de conducere” / Flutur i-a făcut deja agenda: PNDL, investiții, siguranța publică, proiecte europene - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Reportaje  >  Articolul curent

Moldovan a fost înscăunat prefect de Suceava: “Îmi doresc să reinstaurăm meritocrația în ocuparea funcțiilor publice de conducere” / Flutur i-a făcut deja agenda: PNDL, investiții, siguranța publică, proiecte europene

De    •   Publicat acum 1 lună, 7 decembrie 2019   •   3 comentarii

Astăzi, în cadrul unei ședințe festive, a fost instalat în funcție noul prefect liberal de Suceava, Alexandru Moldovan, în prezența unei audiențe formată din o parte a primarilor din județ, șefi de instituții, salariați ai Prefecturii și Consiliului Județean.

Masa prezidiului a avut componență liberală ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu, președintele Consiliului Județean Gheorghe Flutur, primarul Ion Lungu, la care s-au adăugat subprefectul Silvia Boliacu (teoretic ALDE) și arhiepiscopul Pimen.

Acesta din urmă a ținut să spună că hotărârea este bună, deoarece președintele Iohannis vrea o Românie curată, dreaptă, cum s-ar zice cer nou și pământ nou. Avem nevoie de un principiu: nu e greu să trăiești, ci e greu să cumpănești, virtutea oricărui om este dreapta socotință”.

Flutur a menționat că  ”dl. Moldovan este un profesionist, un om apolitic, un jurist care a lucrat 8 ani în Prefectură, de 5 ani lucrează director în Direcția de Administrație Publică Locală a Consiliului Județean Suceava, sunt convins că județul va avea de câștigat. Îmi exprim speranța într-o colaborare foarte bună și aș vrea să solicit noului prefect ca la întâlnirile Colegiului Prefectural să participe și administrația publică locală. Consiliul Județean a fost cam ocolit până acum și nu o spun ca reproș”  și i-a trasat moului prefect, la grămadă, mai multe direcții de lucru, gen PNDL și propuneri pentru modernizarea unor obiective (Vama Siret, îndiguirea râurilor, cadastrarea teritoriului, dezvoltarea turismului) plus siguranța cetățeanului și absorbția de fonduri europene.

Primarul Ion Lungu a fost mai scurt, referindu-se la preluarea în proprietate a parcului Șipote și a păduricii Zamca, ”avem acordul de la Romsilva, de la Garda Forestieră, săptămâna viitoare vin la dvs. să înaintăm cât mai repede acest proiect de hotărâre de Guvern”.

Pe un ton timorat, noul prefect a mulțumit pentru încredere, precizând că  ”trebuie să analizăm cu claritate toate problemele, fără a nega și fără a ascunde unele lucruri, să propunem soluții și, mai ales, să le punem în practică. Îmi doresc să revigorăm serviciile publice într-un sens legal, eficient, să reinstaurăm meritocrația în ocuparea funcțiilor publice de conducere. Consider că este momentul unei noi abordări, mai curajoase, mai europene”.

 

 

DAN PASCARU

reporter@ziaruldepenet.ro

    Print       Email
  • Publicat: acum 1 lună, 7 decembrie 2019
  • de:
  • Ultima modificare: decembrie 7, 2019 @ 4:09 pm
  • Sub: Reportaje, Ştiri locale
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

3 comentarii

  1. Tomescu Laurențiu spune:

    În sfârșit un prefect apolitic.

  2. Costin spune:

    Crezi? Esti optimist! Tipul pare oportunist, mai mult decat profesionist, nu cred ca taica Flutur nu punea unul.de-l lui sl, ceva pute aici si nu a apolitic…uite asa Flutur e si Presedinte de CJ si Prefect. Parol!

  3. arhivistul spune:

    Silvia Boliacu cînd pleacă cu tot cu nevastă-sa de la Pensii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string ZGuc22 to the field below: