Serilor de toamnă
Cum se lasă seara, toamna peste case,
Fumul larg, ușor, încarcă toată valea,
Culorile – încântare dulce a ochilor privire
Magia unui nor în drum spre rătăcire.
E atât de calm și de senin și cerul,
Albastru, roz și diafan brodate,
Marame atent de mâini din alte zări lucrate
Și aer de miresme cu note zgomotos cântate.
Plopii de sus, de la șosea, aproape uniform și clar se-aliniază,
Iar silueta lor cea zveltă ca niște trupuri tinere aeru-l filtrează.
Zgomot de frunze și multă culoare
S-așază blând pe iarba vie încă,
Un gust de alte vremuri îl simt cum vrea s-adie,
Parcă-l cunosc, parcă l-aș vrea mai mult să fie…
În serile de toamnă.
CRISTINA BĂRĂSCU
