Joi seară s-a desfășurat parada cu făclii, debutul Festivalului de Artă Medievală de la Suceava.
Ca de obicei, alaiul din care a făcut parte și directorul Muzeului Bucovinei Emil Ursu a pornit din capătul cartierului Obcini, a coborât pe George Enescu, apoi pe Universității, s-a oprit în fața Primăriei, a continuat pe Ana Ipătescu, a cotit pe Mitropoliei și a ajuns la Cetatea de Scaun.
Ordinea publică a fost asigurată de polițiști, jandarmi, polițiști locali și angajați ISU.
În paralel cu parada medievală, la Cetatea de Scaun a avut loc un concert al trupei Bucovina.
Cea de-a 13-a ediție a festivalului continuă până duminică seara cu participarea a peste 500 de cavaleri, domniţe și păpuşari din România, Serbia, Ungaria, Turcia, Ucraina și Republica Moldova.
RADU OSTAFIE