Luni, reprezentanții organizației de tineret PNL Rădăuți și-au prezentat bilanțul ultimului an de activitate în fața liderului județean Gheorghe Flutur, în cadrul unei întâlniri desfășurate la Consiliul Județean, nu la sediul organizației județene PNL.
Întâlnirea a fost intermediată de către deputatul Dumitru Mihalescul, cel care coordonează activitatea în zona Rădăuți.
În afară de laudele adresate subalternilor, Mihalescul a mai menționat că ”am fost în vizită la președintele Consiliului Județean pentru a-i prezenta un raport de activitate cu toată munca depusă până acum de organizația de tineret liberal și pentru a căuta sprijin pentru proiectele care sunt încă în desfășurare”.
Tot Mihalescul și-a periat bine superiorul, spunând că Flutur a fost “foarte impresionat de inițiativa tinerilor și ne-a asigurat încă o dată că va fi alături de organizație în continuare cu toată susținerea sa”.
DAN PASCARU
Foto : PNL Suceava