În noaptea de luni spre marți, în timp ce acționa pe DJ 209G din Ulma, un echipaj din cadrul Poliției Vicovu de Sus a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism înmatriculat în străinătate.
Conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție în funcțiune, pe o distanță de aproximativ 4 kilometri, până la drumul forestier „Gigolea”, unde conducătorul auto a coborât din autoturism și a încercat să se sustragă controlului, însă a fost prins și imobilizat de polițiști, acesta fiind identificat ca fiind un localnic de 25 ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto.
I s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere șiconducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
SORIN NICA