*strada Ștefan cel Mare din fața Palatului Administrativ a devenit pietonală, dar vor fi acceptate vehiculele delegațiilor oficiale
Conducerea Primăriei Suceava a decis să închidă circulația rutieră pe străzile din jurul Palatului Administrativ cu bariere, deși în zonă sunt montați bolarzi ( stâlpi retractabili ).
Totuși, pe lateralele Palatului Administrativ, pe străzile Libertății și Aleea Nucului, va fi permisă parcarea vehiculelor aparținând Prefecturii și Consiliului Județean, iar în fața clădirii, pe Ștefan cel Mare, vor fi primite delegațiile oficiale.
Referindu-se la necesitatea montării barierelor chiar dacă tot acolo există bolarzi, viceprimarul Lucian Harșovschi a declarat că “bolarzii sunt funcționali atât cât pot fi, dar nu sunt pentru mai multe cicluri închis / deschis așa cum trebuie. (? – n.r.)
A fost solicitare de bariere pentru că se închid și se deschid mai rapid, nu e solicitarea noastră”.
Modernizarea străzilor din jurul Palatului Administrativ Suceava, realizată de Victor Construct Botoșani, a inclus și montarea bolarzilor cu acționare prin telecomandă, tocmai pentru a limita circulația vehiculelor.
Bolarzii au funcționat o scurtă perioadă, rămânând blocați, așa încât Poliția Locală a limitat accesul, atunci când a fost cazul, cu parapeți din plastic.
Până recent, pe partea dinspre Muzeul de Științele Naturii și Catedrală a funcționat parcare cu plată, la fel ca și între intersecția Ștefan cel Mare – Mitropoliei și magazinul Bucovina.
DAN PASCARU