Ceremonia încheierii anului şcolar 2018-2019 la Colegiul Militar Ştefan cel Mare Câmpulung Moldovenesc se va organiza pe 13 iunie, începând cu ora 9.00.
La activitate vor fi prezenţi reprezentanţi ai conducerii MApN, cadre militare active şi în rezervă, oficialităţi ale administraţiei locale, personalul colegiului, absolvenţi, părinţi şi prieteni ai elevilor.
Vor avea loc festivitatea de premiere a elevilor şi a cadrelor didactice care au obţinut rezultate deosebite în activitatea de învăţământ şi în competiţiile sportive, înaintarea în grad a elevilor, conferirea titlului Căpitan – Erou Aurel Vasilescu, predarea Cheii colegiului reprezentanţilor claselor a XI–a şi defilarea elevilor colegiului.
GEORGIANA LUPU