Poliția orașului Dolhasca a fost sesizată, ieri, în jurul orei 12.00, că o tânără de 28 de ani din localitate ar fi încercat să-și curme viața. Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști a reieșit că M.G. locuiește singură în orașul Dolhasca și ieri, pe fondul unei discuții avute cu mama, care este plecată în străinătate- în Italia-, pe aplicația messenger și a consumului de alcool, a extras o lamă dintr-un aparat de bărbierit și a încercat să-și taie venele de la mâna dreaptă.
La fața locului a fost trimis un echipaj SMURD care i-a acordat primele îngrijiri medicale și a transportat-o pe tânără la Spitalul municipal Fălticeni cu diagnosticul de plăgi(două) tăiate la antebrațul mâinii drepte provocate în urma unei tentative de suicid cu o lamă. Rănile sunt superficiale și nu i-au pus viața în pericol.
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro