*Cine face WC-ul și ce legături sunt între PSD / Coman și omul de afaceri? Citiți mai jos în exclusivitate!
*Care este suma alocată inițial, cu cât a dat lucrarea unui pesedist fălticenean de vază, poreclit în târg viceprimarul de Fălticeni, și de ce a mai cerut Coman 17.500 euro ÎN PLUS peste ceea ce a vrut inițial?
* S-a speriat Coman când a aflat toată țara că PSD și-a alocat prin deliberativul subordonat politic aproape 50.000 euro pentru un WC public? De ce a așteptat două săptămâni până să comunice pe tema aceasta? De ce valoarea comunicată de el (total 20.171 euro!) nu corespunde valorii din SEAP (aproape 39.500 euro!) și nici cu cea aprobată de Consiliul Local Fălticeni (47.000 euro!)
*Cîteva dezinformări voite ale primarului Coman care trebuie demontate: susține că s-a făcut licitație publică – FALS / lucrarea s-a dat prin cumpărare directă! În vreme ce toată presa vorbește de construirea WC-ului, edilul vorbește pe facebook DOAR despre clădire fără dotări și fără TVA – care ar costa 20.171 euro. FALS/ DOAR construcția în sine poate va costa atât, la FINAL valoarea va fi mult mai mare cu DOTĂRI și cu TVA.
*De ce consilierii locali nu au crâcnit când Coman a cerut suplimentarea sumei alocate pentru toaletă cu până la aproape 50.000 euro?
*Cătălin Coman „dovedește” cu povestioare pe facebook, Ziarul de pe Net demonstrează cu documente semnate, ștampilate și cu extrase din SEAP
Primarul PSD Cătălin Coman a postat pe facebook, ieri, un comunicat de presă tardiv, după două săptămâni de la izbucnirea scandalului mediatic prin care s-a aflat că la Fălticeni, un oraș cu posibilități financiare limitate, s-a votat în Consiliul Local alocarea sumei de 47.000 euro pentru un WC public în buricul târgului. De ce tardiv? Pentru că de două săptămâni îl sună jurnaliști din toată țară să îl întrebe despre toaleta de lângă Catedrala “Învierea Domnului” și nu și-a dat seama că valoarea este alta decât cea publicată de presă și că este țința unui atac politic!? Ei, adevărul este altul și cititorii ZdpN merită să îl știe și să afle ce vrea să mascheze PSD cu mesajul postat pe facebook prin contul primarului, administrat se pare de o vuvuzea.
*Poveste adevărată CU ACTE a toaletei de lângă Catedrala “Învierea Domnului”
Să trecem la modul în care s-a derulat până în prezent procesul admnistrativ și de selecție a unui executant pentru Proiectare și execuție pentru obiectivul “Construire grup sanitar Piața Civică Nada Florilor Falticeni” (text copiat de pe site-ul de achiziții publice SEAP), de lângă Catedrala “Învierea Domnului”:
1. Întâi, în ședința ordinară a Consiliului Local din luna februarie 2018, primarul PSD Cătălin Coman propunea și aleșii aprobau fără comentarii “Construirea unui grup sanitar în piața civică” care ar fi urmat să coste 139.710 lei (aproximativ 30.000 euro la valoarea de atunci a euro).
Mai jos link-ul de pe pagina oficială a Primăriei municipiului Fălticeni și fotografii:
http://www.falticeni.ro/hcl/hotarari%20februarie%202018.pdf (pagina 12 din 97).
2. Apoi, cinci luni mai târziu, în ședința ordinară a Consiliului Local Fălticeni, din luna iulie 2018, primarul Cătălin Coman propune rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 , printre care și articolul 8 care prevede “Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții – Construire Grup Sanitar – Piața Civica, conform Anexei nr. 7”.
Actualizarea lui Coman scumpește proiectul cu 78.750 lei ( aproximativ 17.500 euro la valoarea de atunci ). Total = 218.460 lei ( 47.000 euro )!
Mai jos imagini și link-ul de pe pagina oficială a Primăriei municipiului Fălticeni:
http://www.falticeni.ro/hcl/hotarari%20iulie%202018.pdf (paginile 6, 7, 24 și 25).
3. Conform SEAP, pe data de 6 septembrie 2018, lucrarea a câștigat-o firma AGRO CLG SRL Fălticeni, care ar aparține lui Liviu Blanariu, un membru de vază al PSD Fălticeni, care a împărțit flori de 8 martie alături de crema PSD. Blanariu este un apropiat al primarului Cătălin Coman, alături de care participă la evenimente publice și private și sunt văzuți des împreună la cafeneaua pe care o are familia lui Liviu Blanariu la parterul Casei de Cultură. Demn de menționat că, pe lângă spațiul cafenelei, tot de la Primăria Fălticeni a primit Blanariu teren pe malul iazului, unde și-a încropit o altă afacere.
Tot SEAP ne spune că, de fapt, contractul a fost atribuit prin cumpărare directă, nu prin licitație publică așa cum dezinformează Cătălin Coman (vezi mai jos imaginile).
Încă ceva interesant – anunțul de cumpărare directă a fost publicat în SEAP pe data de 06.09.2019 la ora 15.37, iar a doua zi dimineața, la ora 09.03, deja Primăria Fălticeni acceptase oferta dlui Liviu Blanariu (vezi mai jos imaginea din SEAP).
DATA PUBLICARE: 06.09.2018 15:37
DATA FINALIZARE: 07.09.2018 09:03
Ce spune site-ul de achiziții publice SEAP contrazice, din nou, informațiile furnizate de primarul Coman:
COD SI DENUMIRE CPV: 45000000-7 Lucrari de constructii (Rev.2)
DESCRIERE: Proiectare si executie pentru obiectivul “Construire grup sanitar Piata Civica Nada Florilor Falticeni:
cumparare directa: [nr] – DA21155578
Valoare totală fără TVA : 155.100 lei. Total cu TVA = 184.569 lei (39.692 euro la valoarea euro de la acel moment).
Ceea ce înseamnă că, din totalul de 47.000 euro cât a aprobat Consiliul Local Fălticeni, mai rămân la dispoziție în jur de 7.500 euro! Nici pomeneală de 20.000 euro, cât ne informează primarul Coman.
4. În ședința ordinară a Consiliului Local Fălticeni din luna noiembrie 2018, primarul Coman propune rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018, iar la pagina 13 găsim obiectivul de investiții – Construire Grup Sanitar – Piața Civica, cu valoarea actualizată de 218.460 lei (47.000 euro).
Mai jos imagini și link-ul de pe pagina oficială a Primăriei municipiului Fălticeni:
http://www.falticeni.ro/hcl/hotarari%20noiembrie%202018.pdf (pagina 13).
* ATENȚIE! Din investiția evaluată de Coman la 95.812,92 lei, doar utilitățile și proiectul tehnic costă 66.871,70 lei. Și coșmelia cu ce bani?
Pe așa-zisul comunicat, primarul Coman așează informația astfel încât suma să pară mai mică și face referire doar la construcție, nu și la dotare, TVA și punere în funcțiune!
Dar atenție la detalii – Coman ( sau cel despre care se spune că postează în numele lui ) spune că valoarea totală a investiției este de 95.812,92 lei (20.171 euro). Tot în comunicat scrie în clar că asigurarea utilităților costă 51.985,20 lei și proiectul tehnic 14.886,50 lei. Cele două costă în total 66.871,70 lei! Și construcția, avizele, dotările? Plus că, dacă adunați sumele înșirate de primar, veți constata că dau spre 47.000 euro, cât a scris toată presa.
Extras din comunicatul de pe pagina de facebook a primarului PSD Cătălin Coman:
“Conform devizului general actualizat, conform legislației în vigoare, obiectivul de investiții grup sanitar „Piața Civică” din Fălticeni este compus din:
• Asigurare utilități – 51.985,20 lei (branșament apă, electric, racord canalizare)
• Taxe Inspectorat de Statul în Construcții – 1.181 lei
• Studiu geotehnic – 999,60 lei
• Taxe și avize pentru acorduri autorizații – 800 lei
• Cheltuieli diverse și neprevăzute – 12.880 lei (cu TVA)
• Proiect tehnic – 14.886,50 lei (cu TVA)
• Verificare tehnică a proiectării – 500 lei
• Documentația pentru DATC – 500 lei
• Asistență tehnică – dirigenție de șantier – 5.507,70 lei
• Actualizare deviz manoperă ( conform OUG 114/2018) – 16.500 lei.
Construcții și instalații
• Cheltuieli de 128.297,38 lei, din care TVA 20.484,40 lei. Rezultă o valoare totală a construcției de 107.812,90 lei, din care dotările sunt de 12.880 lei cu TVA.
• Asta însemnă că valoare totală a construcției este de 95.812,92 lei. La un curs de 1 euro – 4,75 lei, valoarea este de 20.171 euro.
Așadar, valoarea reală și totală a investiției, pentru grupul sanitar, este de 20.171 euro și nu de 50.000 euro așa cum s-a vehiculat.
Menționez:
• Contractul s-a semnat în urma unei licitații publice, transparente, desfășurate pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice).”
*Se plânge că nu îl întreabă presa, dar el scoate ziariștii din Consiliul Local și nu răspunde solicitărilor oficiale scrise!
Bineînțeles, așa cum îi stă bine unui populist, care vrea să câștige voturi și să pozeze în victimă, primarul PSD Coman se declară victimă a campaniei electorale, doar că edilul va candida abia anul viitor, la alegerile locale, peste mai bine de un an.
Printr-un comunicat postat pe pagina sa de facebook – care este administrată, din informațile noastre, de un apropiat din PR – atacă jurnaliștii că au scris ceea ce el a propus deliberativului local, iar consilierii locali – 15 PSD, 2 PNL și 1 ALDE – au aprobat fără prea multe comentarii. Vezi Doamne!, presa nu a cerut devizele actualizate de la el, de parcă ar răspunde. Mai mult, atitudinea primarului Coman este vădit belicoasă și arogantă, așa cum a fost acuzat de mai multe publicații și jurnaliști suceveni, în special după ce a câștgat al doilea mandat și lumea îl dă ca înlocuitor al senatorului Ioan Stan la șefia PSD Suceava.
ZdpN a solicitat în repetate rânduri, în scris, puncte de vedere și informații oficiale cărora admnistrația Coman nu a răspuns nici până astăzi. Vorbim de solicitări făcute în mod repetat de peste 3 ani de zile!
Mai mult, așa cum v-am informat la momentele respective, reprezentanții ZdpN au fost obstrucționați în desfășurarea activității : reporterul nostru a fost scos dintr-o ședința publică a Consiliului Local fără motiv, cu ajutorul Poliției Locale; au încercat să îl împiedice să intre în Maternitate la inaugurare; a fost scos afară de la baza de agrement Nada Florilor când muncitorii înlocuiau gresia, după numai o lună de la inaugurare în campania electorală. Și lista poate continua.
*Ziarul de pe Net va continua dezvăluirile despre cheltuirea banului public la Fălticeni
Primăria Fălticeni atribuie de 7 ani contracte publice prin atribuire / cumpărare directă, fără licitație și de multe ori lucrarile ajung la membri PSD sau la apropiați.
Vom publica, în curând, materiale care vor arăta cum s-a gestionat un proiect cu fonduri europene, astfel încât am ajuns să plătim milioane de lei bune pentru că nu a fost finalizat la timp, deși nu era obligația contribuabilului, ci a constructorului și a beneficiarului care a acceptat să plătească.
SERGIU JIPA
Bravo!
Salutare!
Întrebare: 15.000 lei proiectare ?!?!?!
E o coșmelie de câțiva mp, at trebui înmulțim cu maxim 12€/mp
Felicit,, ziarul de pe net”pentru ca scoate la iveala marea pacaleala practicata de cei din PSD si cocotati in functii de conducere.
O licitatie publicata in SEAP presupune termene,presupune conditii de participare cu data de deschidere a ofertelor,nu astazi o pui si maine ai societatea castigatoare.Cred ca la Falticeni castigatorul a fost cunoscut inca de la aparitia ideei de ridicare a monumentalei constructii.Ca sa ascunda mizeria primarul iese in public cu o sumedenie de hotarari de CL,cu rectificari peste rectificari ,parca ar fi vorba de un proiect de cea mai mare avengura.E clar,castigatorul e omul primarului,om care stie sa faca bani de pe urmele contribuabilului cu ajutorul echipei de nezdruncinat[STAN,COMAN,RADULESCU].In gandirea lor totul se poate,ii prostim ,luam banii,iesim in fata publicului cu minciuni si ei fac ce vor nederanjati.Bataie de joc fata de cei care sustinem bugetul acestui oras si care suntem tratati cu sulfat de dispret.Fac o cosmelie in centrul targului,ne fura banii,ne mint si la urma ,,trag apa ”si nu se mai vede nimic.
Bravo
Analfabetii conduc orasul
Devizul scris de Coman Cătălin pe facebook este mai scump față de cel aprobat de Consiliul Local. Vreo 49.500 de euro. ? cât de..sa postezi singur ca dai mai mulți bani pe un wc?
Este bine de stiut ca Viceprimarul Liviu detine acel spatiu de la iaz ilegal fara aprobarea Consiliului Local.Poate vorbim si de lucrarile de la spital decontate si neefectuate.Poate vorbim si de fantana arteziana-reabilitata din piata Mihail Sadoveanu cu 100000 euro.Poate vorbim de curentul electric furat de la Casa de Cultura ,platit de contribuabili.Sant sigur ca ZIARUL DE PE NET detine informatii pretioase………………………………………………. Poate vorbim despre realitatea in care traim. Poate vorbim cum a ajuns Falticeniul sa nu mai aiba opozitie?
Trebuie de mentionat de asemenea domnilor de la ZDPN cum dă amenzi ilegal Poliția Locală după O.U.G 195/2002, (lucru sesizat si la Radauți), ca sa plateasca lumea sa-i faca bugetul lu profu de sport…, plus cheltuieliile anuale pe care le face pentru repararea Piscinelor de la Nada Florilor, care a fost inaugurata in 2016 si au reperato de n ori in 3 ani..si lumea sa-l mai voteze odata….
Din păcate ne meritam soarta, de 30 de ani votam doar comuniști, nomenclaturiști, golani, spagari, idioti. Mai nou votam analfabeti si hoti dovediti, votam ca vitele plecand pe fandarea autoproclamatilor patrioti, luptatori contra statului paralel, o inchipuire a unor minti diabolice dar care prinde bine la poolime.
Ma întreb unde-s cei care îl felicitau pe Coman pentru toate aceste mărețe realizari? S-au ascuns precum struții,cu capul în nisip.
Felicitări ZdpN! Trebuie făcute, scoase la lumină și publicate toate escrocheriile făcute timp de 30 de ani de acești tîlhari, indiferent de culoarea lor politică. Poate pînă la urmă vine ”duba” să-i salte și să-i ducă la Botoșani…acolo unde merită să se odihnească pentru restul vieții.
Conform Devizului General Actualizat Construire Grup Sanitar Piata Civica Falticeni care va fi prezentat in Sedinta de Consiliu Local de maine 15.03. 2019 avem un Total General de 234.037, 3 lei ( aproximativ 508777, 6 Euro ) din care in 2018 – 70875,92 lei si propusi pt 2019 – 163161.46 lei.
Ce sa mai intelegem din ceea ce se prezinta pe hartie si ceea ce este in realitate? In orice caz ceea ce ne spune domnul Primar nu coincide cu realitatea.
Interesant cât de repede s-au făcut calculele, devizul de lucrări de către respectiva firmă – 06.09.2018 ora 15,37 – 07.09.2018 ora 9,03.
(la vreme de seara pana a doua zi după prima cafea a funcționarilor, valabil pentru cei care încep programul la 8)
Și mai interesant este că firma are ca obiect de activitate „Activități în ferme mixte (cultura vegetala combinata cu creșterea animalelor)” cod CAEN 0150, după cum rezultă din datele publicate de Ministerul de Finanțe (http://www.mfinante.gov.ro/infocodfiscal.html – CUI 34692356).
Așadar firma câștigătoare „direct” fără licitație a subcontractat proiectarea sau poate….toate lucrările. De văzut cine verifică aplicarea prevederilor Legii nr. 12/1990 , Legea nr. 50/ 1991 ș.a.
Gurile rele spun că unul din cei 4 angajați (calificați!!) ar avea și un al doilea (sau primul?) job la o instituție publică.
Să auzim de bine!
Să înțeleg ca vin vremuri și mai grele și fără un wc în centru nu putem supraviețui !? Cât despre „minunea” arhitectonică_care va fi inaugurată în campania electorală ….. mă tem că va umbri arhitectura catedralei la care se va mai lucra încă mult timp … De, sunt mai importanți membrii și membrele decât enoriașii …
România merită mai mult.Făltceni merită mai mult…Spitalul din Fălticeni termenul era in 2015, suntem in 2019, drumuri asfaltate care dupa nici un an s-au facut praf, exemplu maior ioan, iluminat public de tot rasul pe aleea pietonala, reabilitare biblioteca orasului,primarie, casa memoriala sadoveanu? cand?, au facut scandal ca vine penny market si se opune opozitia iar in locatia unde apartine administratiei locale stau familii de etnie rroma, au crescut impozitele si taxele, ..despre ce vorbim