Momente penibile la ședința de azi a primarului de Suceava Ion Lungu cu președinții asociațiilor de proprietari, în legătură cu serviciile prestate de Thermonet – distribuitorul agentului termic în regim centralizat.
Mai întâi, un șef de asociație din Obcini a adus în atenție un aspect grav: ”Nici eu nu aș plăti factura, când la un apartament cu o singură persoană pui 15 gigacalorii e cam mult. Acum angajații Thermonet sunt total netransparenți, eu le arăt că din citirea aparatului nu reiese acea cantitate și ei scot din mânecă că a fost aparatul defect. Am fost în audiență la directorul Thermonet, dl. Corlățean, a fost foarte politicos, a spus că trebuie să se consulte și s-a consultat atât de mult încât nici până acum nu avem un rezultat”.
O altă aberație marca Thermonet a fost prezentată de un șef de asociație din zona Universității: ”Am o scară de bloc în care toată lumea este debranșată de la sistemul centralizat. Cum este posibil să înregistreze cu aparatele 24 metri cubi de apă caldă dacă nu am niciun consumator ?”
Replica primarului Lungu a fost că ”nu mi se pare normal, dar nu știu răspunsul, eu nu sunt director la Thermonet, o să le discut cu conducerea mare, nu cu dl. Corlățean”.
Thermonet nu a avut niciun reprezentant la ședința respectivă.
DAN PASCARU