Lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, a unui inculpat urmărit penal pentru săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, complicitate la săvârşirea a două infracţiuni de evaziune fiscală, trei infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, infracţiunea de fals privind identitatea în formă continuată ( 45 acte materiale ), participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată ( 60 acte materiale ), infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată ( 113 acte materiale ).
S-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat, iar ieri s-a instituit măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Inculpatul, cetăţean român provenind din partea de vest a ţării, a falsificat un paşaport şi două cărţi de identitate pe numele unui cetăţean maghiar, aplicând pe acte fotografia sa.
Actele de identitate au fost create pentru înfiinţarea unui agent economic, care urma a fi folosit ca furnizor de documente contabile false, în scopul prejudicierii bugetului consolidat al statului.
Pe 7 noiembrie 2014 inculpatul, atribuindu-şi identitatea cetăţeanului maghiar, s-a deplasat în municipiul Suceava unde a efectuat demersuri pentru înfiinţarea societăţii comerciale X, în care să aibă calitatea de asociat unic şi administrator.
În acest scop, sub identitatea cetăţeanului maghiar, inculpatul a completat cu numele acestuia toate înscrisurile necesare înfiinţării societăţii pe care le-a folosit la un cabinet de avocat care i-a acordat consultanţă, la biroul unui notar public, la Oficiul Registrului Comerţului Suceava şi la unităţi bancare din judeţul Suceava, unde pe numele societăţii a deschis conturi.
De asemenea, atribuindu-şi aceeaşi identitate a cetăţeanului maghiar, a încheiat şi prelungit contracte de comodat pentru sediul societăţii comerciale, în municipiul Suceava, sediu cu caracter fictiv, nefiind desfăşurate la acest sediu nici un fel de activităţi comerciale.
Pentru a obţine venituri, prin intermediul societăţii înfiinţate, în perioada 7.11.2014 – 25.08.2015, în calitate de administrator al societăţii X, a emis în fals 16 facturi fiscale către societatea Y, de pe raza judeţului Suceava, prin care a simulat livrări de bunuri, în scopul obţinerii de către societatea Y de avantaje fiscale necuvenite, înlesnind în acest mod obţinerea acestora.
Astfel, societatea Y a înregistrat în evidenţa contabilă facturile fiscale fictive emise de societatea X, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 687.718 lei, constând în impozit pe profit şi TVA.
Tot în calitate de administrator al societăţii X, în perioada 07.11.2014 – 31.12.2015, inculpatul a emis în fals 2 facturi fiscale către o altă societate din Suceava, societatea Z, prin care a simulat livrări de bunuri, în scopul obţinerii de societatea Z de avantaje fiscale necuvenite, înlesnind în acest mod obţinerea acestora.
Astfel, societatea Z a înregistrat în evidenţa contabilă facturile fiscale fictive emise de societatea X, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 126.480 lei, constând în TVA.
Pentru a crea impresia că tranzacţiile efectuate de societatea X cu societăţile Y şi Z sunt reale, contravaloarea acestor facturi a fost achitată de beneficiarii facturilor prin virament bancar, însă sumele au fost retrase de inculpat de fiecare dată în ziua efectuării plăţii şi nu au fost folosite pentru o eventuală activitate economică a societăţii X.
De asemenea, s-a reţinut în sarcina inculpatului complicitate la două infracţiuni de evaziune fiscală, ambele în formă continuată, constând în activitatea de înlesnire a înregistrării în evidenţele contabile ale societăţilor Y şi Z de operaţiuni comerciale fictive, în baza celor 18 facturi fiscale emise de societatea X.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.
SERGIU JIPA