PSD Suceava îi ține partea ministrului Popa: “Reforma din învățământ va fi realizată cu succes”

Departamentul de comunicare PSD Suceava a emis, azi, un comunicat referitor la ședința Comitetului Executiv Național, la care a luat parte și președintele organizației, senatorul Ioan Stan.

În ceea ce privește evaluarea activității Guvernului PSD-ALDE, opinia lui Stan e că  activitatea a fost satisfăcătoare și creează premisele împlementării în termen a programului de guvernare al PSD.

Spre onoarea dumnealui și a organizației județene PSD care l-a propus, activitatea ministrului Educației, suceveanul Valentin Popa, a fost extrem de bine apreciată.

Demersurile întreprinse de acesta în cele câteva luni în care a condus Ministerul Educației Naționale au fost considerate eficiente și sporesc încrederea în faptul că reforma acestui sector, împerios necesară, va fi realizată cu succes sub conducerea domniei sale.

În ceea ce privește criticile aduse de universitățile mari asupra modului în care MEN a repartizat locurile la licență, masterat și doctorat, PSD Suceava consideră că  sunt total nejustificate, iar modul în care acest fapt s-a realizat este extrem de transparent și poate cu cel mai mare grad de obiectivitate din perioada postdecembristă”.

 –

DAN PASCARU

reporter@ziaruldepenet.ro

Un comentariu la „PSD Suceava îi ține partea ministrului Popa: “Reforma din învățământ va fi realizată cu succes”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string k4ZvXN to the field below: