Ieri, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată că în parcarea unui magazin a avut loc un accident rutier, iar conducătorul auto a părăsit locul faptei.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, în timp ce se deplasa prin parcarea magazinului, un bărbat de 56 de ani din Gura Humorului a fost acroşat de un autoturism care efectua o manevră de mers înapoi și al cărui conducător auto a părăsit locul accidentului.
Victima s-a prezentat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma activităților întreprinse de polițiști, conducătoarea auto implicată în eveniment a fost identificată ca fiind o femeie de 40 de ani, din municipiul Suceava.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.
SORIN NICA