Podul Zamostea – Talpa, o investiție a nimănui. Nici județul Suceava, nici județul Botoșani nu pot finaliza proiectul

de | oct. 31, 2017 | Reportaje, Știri | 0 comentarii

Un proiect lăsat de izbeliște – așa apare podul care ar fi trebuit să facă legătura între localitățile Zamostea (județul Suceava) și Talpa (județul Botoșani) peste râul Siret.

Lucrările au început în 1995, în timpul mandatului de ministru al lui Octav Cozmâncă (originar din Talpa), au fost derulate de  Cominco  și sistate 9 ani mai târziu.

Potrivit contractului între cele două județe, Consiliul Județean Botoșani trebuia să suporte 54 % din totalul investițiilor.

Valoarea lucrărilor executate până acum depășește 1 milion de euro, dar investițiile au fost abandonate și nu mai prezintă interes pentru autorități.

De altfel, la ședința Consiliului Județean Suceava de luni, vicepreședintele Viorel Seredenciuc a precizat că  “am făcut intervenții către CJ Botoșani, încă nu am primit niciun răspuns de la dumnealor.

Nici financiar nu stăteam foarte bine să începem acum lucrările la pod, sincer”.

Inundațiile din ultimii ani au afectat structura podului, iar localnicii au mai furat o parte din grinzile de fier – beton.

Autoritățile sucevene cred că necesarul pentru finalizarea podului de la Zamostea ar fi de 5 milioane lei.

 

 

 


DAN PASCARU

reporter@ziaruldepenet.ro

Termeni și CONDIȚII
  • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
  • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
  • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
  • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.
Sergiu jipa

Sergiu jipa

Redactorul-șef

Your content goes here. Edit or remove this text inline or in the module Content settings. You can also style every aspect of this content in the module Design settings and even apply custom CSS to this text in the module Advanced settings.Content settings. You can also style every 

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest