Trei asiatici din Uzbekistan, Turkistan și Kârgâzstan, opriți la frontieră și returnați în Ucraina

de | oct. 30, 2017 | Reportaje, Știri | 0 comentarii

Ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Siret au observat, cu ajutorul aparaturii de supraveghere pe timp de noapte, 3 persoane care se deplasau pe jos, dinspre frontiera de stat către interiorul ţării, pe direcția localității Vășcăuți, la aproximativ 400 metri faţă de linia de frontieră.

Un echipaj mobil s-a deplasat în zonă şi a constatat că este vorba despre 3 bărbați, cetățeni străini, care nu aveau asupra lor documente de identitate, motiv pentru care au fost conduși la sediul sectorului, pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că persoanele sunt cetățeni din Uzbekistan, Turkistan și Kârgâzstan, cu vârste cuprinse între 20 si 27 de ani, care au declarat că intenționau să treacă ilegal frontiera în România pentru a-și găsi locuri de muncă. 

Se efectuează cercetări pentru trecere ilegală a frontierei de stat, iar conform acordului de readmisie dintre Comunitatea Europeană şi Ucraina, migranţii au fost predaţi autorităţilor de frontieră ucrainene, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

 

                   


SORIN NICA

reporter@ziaruldepenet.ro

Foto Arhiva ZdpN

Termeni și CONDIȚII
  • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
  • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
  • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
  • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.
Sergiu jipa

Sergiu jipa

Redactorul-șef

Your content goes here. Edit or remove this text inline or in the module Content settings. You can also style every aspect of this content in the module Design settings and even apply custom CSS to this text in the module Advanced settings.Content settings. You can also style every 

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest