UPDATE: Doi bărbați din Poiana Stampei, de 40 respectiv 50 de ani, și-au pierdut viața, în această seară, într-un accident rutier petrecut pe raza localității Brăiești. Cei doi se deplasau cu autoutilitară pe sensul de mers Fălticeni-Gura Humorului, iar la Brăiești au intrat în plin într-un TIR condus de un bărbat de 50 ani din Arbore, care se deplasa regulamentar pe sensul opus de mers. În urma impactului, autoutlitara a fost proiectată într-un autoturism pe care l-a lovit-o ușor. Șoferul și pasagerul din autoutilitară și-au pierdut viața, rămânînd practic captivi între fiarele contorsionate ale mașinii.
În cauză s-a deschis un dosar penal.
Intervenție dramatică în localitatea Brăiești, unde un TIR s-a ciocnit violent cu o autoutilitară. Potrivit primelor informații furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, în interiorul autoutilitarei sunt încarcerate două persoane, care au suferit răni grave, incompatibile cu viața. În accident a mai fost implicat un autoturism, fără victime. Șoferul TIR-ului a suferit câteva zgârieturi și nu necesită îngrijiri medicale.
La fața locului intervine modulul SMURD de la Detașamentul de Pompieri Fălticeni și autospeciala pentru descarcerare grea de la Detașamentul Suceava. De asemenea, s-au deplasat mai multe ambulanțe și echipaje de poliție.
Vom reveni cu informații.
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro