Președintele Partidului Verde – filiala Suceava, Dan Acibotăriță, este supărat că municipalitatea reședință nu poate transforma zona râului Suceava în bază de agrement.
Într-un comunicat emis azi, el opinează că “sucevenii merită un loc de relaxare”, mai ales că a văzut prin parcul Șipote “o mulțime de suceveni, semn că își doresc un loc de promenadă”.
“Primarul municipiului Suceava trebuie să-și respecte anumite promisiuni, repectiv de a crea locuri frumoase în oraș, iar ca informație îi putem spune că amenajarea unor zone de relaxare nu sunt enorm de scumpe, este adevărat trebuie să ai un dram de imaginație și voință”, spune textual Acibotăriță.,
Dar nemulțumirile șefului PV nu se opresc aici.
El îi mai dă o temă primarului Ion Lungu: “În piețele agricole, în plin sezon, întâlnim căpșuni la 7-10 lei / kg și cireșe la 10-12 lei / kg, prețul diferă în funcție de calitate, așa că dl primar mai mergeți pe picioarele d-voastră prin municipiul Suceava să vedeți cum arată !”
DAN PASCARU