Foresta Suceava a încheiat Liga 2 în corzi, fără resurse financiare, fără jucători și cu viitor sumbru: desființarea.
Azi a fost programată ultima etapă, dar sucevenii nu au dispus de banii necesari pentru a face deplasarea la Călărași, la partida cu Dunărea. (foto din precedent partidă, Foresta – Olimpia Satu Mare 0 – 4)
În aceste condiții, Foresta a pierdut la masa verde cu 3 – 0.
Echipa suceveană încheie sezonul pe locul 12, cu 41 de puncte : 12 victorii, 5 egaluri şi 17 înfrângeri.
Plecată la drum cu mari speranțe ( la un moment dat se vorbea chiar de lupta pentru promovare și de nocturnă pe Areni ), Foresta a ajuns în stare de faliment după ce fondurile de la Primărie au fost sistate din cauza datoriilor neachitate la Finanțe, iar sponsorii s-au retras sau au diminuat implicarea.
Părăsit de principalii oameni din conducere, de jucători și de majoritatea spectatorilor, clubul va deveni, după toate probabilitățile, o amintire. Încă una în fotbalul sucevean…
RADU OSTAFIE