Primarul de Fălticeni Cătălin Coman propune, iar consilierii locali vor aproba, în ședința din 23 februarie, alocarea în regim de urgență a 300.000 lei pentru amenajarea secției obstetrică-ginecologie și a 53.470 lei pentru construirea grădiniței cu program normal nr. 8.
Potrivit proiectului de hotărâre, sumele provin din excedentul anilor precedenți.
Coman spune că pentru finalizarea lucrărilor de amenajare a noii maternități este nevoie de 300.000 lei : “Lucrările ce trebuie efectuate pentru a fi îndeplinite cerințele impuse de normele de funcționare și cele privind siguranța la incendii sunt ignifugarea șarpantei de lemn, tavan casetat pe schelet metalic, racord electric cămin pompe apă potabilă și cămin pompe canalizare, tencuieli interioare armate cu fibră de sticlă realizate cu glet ipsos, procurare scară chepeng ignifugată, racord branșament canalizare cămin incintă – cămin stradal, racord instalație oxigen, placare ghene instalații cu ghips-carton, zidărie cărămidă plină pentru obturarea golurilor existente, procurare uși vizitare, procurare și instalare tubulatură ventilare echipamente”.
Maternitatea de pe strada Ion Creangă trebuia să fie funcțională la sfârșitul anului trecut.
Lucrările sunt executate de firma Tehnocon.
În aceeași ședință a legislativului fălticenean, 3.450 lei vor fi alocați spitalului pentru expertizarea bisericii Sfântul Pantelimon din incinta spitalului.
MIHAI SPÎNU