Forumul Montan din România în colaborare cu Centrul de Economie Montană CE-MONT Vatra Dornei, Agenția Zonei Montane, Asociația Națională pentru Dezvoltare Rurală Montană Romontana, Federația Agricultorilor de Munte Dorna, Consiliul Județean Suceava și Primăria Vatra Dornei au organizat cea de a 12-a conferință științifică și informală pentru sărbătorirea Zilei Internaționale a Muntelui.
Potrivit unui comunicat, tematica a fost Cultura comunităților montane. Celebrarea diversității și întărirea identității, fiind prezenți peste 150 de academici, universitari, cercetători, reprezentanți ai unor consilii județene și prefecturi, primari și consilieri, personalități din sfera culturii, preoți, ofițeri / vânători de munte, medici, profesori, reprezentanți ai asociațiilor crescătorilor de animale, scriitori și maeștri-artizani.
“Lucrările conferinței au fost deschise de prof.univ.dr. Radu Rey — președintele Forumului Montan din România și directorul CE-MONT, alocuțiuni ample, la subiect, au fost prezentate de președintele Consiliului Județean Suceava Gheorghe Flutur, de primarul orașului Vatra Dornei Ilie Boncheș” se menționează în comunicat.
Conferința s-a încheiat cu vizitarea unei expoziții de carte, lucrări științifice, reviste și postere cu realizări – pilot din zona montană.
DAN PASCARU