Româncele sunt cele mai frumoase femei din lume, zice câte un nebăgat, de ele, în seamă. Şi, cu cât zice mai des sau mai apăsat, cu atât mai multe detaşamente de pribege iau calea hotelurilor de lux sau a trotuarelor străinătăţii. Cu atât mai abitir îşi pune pofta-n cui cel ce nu ştie ce vorbeşte, că rămâne în ţară cu mai nimic…
Fiindcă, e evident, româncele sunt frumoase pentru că seamănă cu taţii lor – le e suficientă această aserţiune, repetată la nesfârşit, precum “marile adevăruri” la Antena 3. Altminteri, de ce n-or fi câştigat până acum, nici măcar o dată, titlul de Miss World? Şi de ce, printre învingătoare, găsim atât de des competitoare din Venezuela sau din Columbia, iar româncele nici măcar nu se califică în finală? Să fie columbiencele cele mai frumoase?!
Sau de vină să fie corupţia juriilor din România, care nu ştiu ce trimit acolo? Faptul că domnişoarele într-adevăr cele mai frumoase sunt ori prea timide, ori ocupate cu studenţia la drept, ori – pur şi simplu – nu participă?! Explicaţia mea e mai simplă: participantele la astfel de competiţii au in jurul vârstei de 20 de ani, dar frumuseţea româncuţelor noastre se “pârguieşte” abia către 30 şi ţine încă vreo 20 (deci până la 35 de ani!). Şi, să nu uităm, seamănă cu a taţilor!
***
Atitudinea corectă faţă de cântar nu este teama, ci curiozitatea – înainte de a urca pe el: oare ce vrea să mai indice, infamul?! Că, până la urmă, îţi rămâne şi soluţia de a-l considera defect… Asta în cazul că n-ai izbutit să adopţi, în prealabil, cu o expresie fericită a marilor umorişti Ilf si Petrov, o atitudine dispreţuitoare faţă de stomac!
***
Mi-am dorit dintotdeauna măcar atâta voce şi atâta ureche muzicală, cât să-mi permită să interpretez “O sole mio”, singur, într-o baie. În Baia Mare, cel puţin. Şi singur pe scenă, desigur. Nici nu-s pretenţios!
***
Unele aşa-zise personalităţi, VIP-uri de facebook, cu aproape 5.000 de prieteni în listă, uită mereu că ele au formulat cererea de prietenie sau că, măcar, şi-au dat acceptul pentru cererea altuia. Ca să primeşti o apreciere de la ele, trebuie să plagiezi copios de prin Einstein, cu riscul de a fi prins – un risc făcut ridicol, în mod repetat, de către români ca Ponta, Oprea, Tobă ş.a. Atât de rar dau LIKE la comentariile altora, de parcă l-ar da din buzunar! Ba, mai mult, înainte de sărbători sau când le vine cheful, vedetele noastre ameninţă cu dereticarea radicală, în sensul eliminării din lista de prieteni a celor ce nu-i perie suficient sau a celor ce nu se comportă dupa cum ar vrea ei. Naiv trebuie să mai fii, dacă gândeşti că prietenii trebuie triaţi abia când eşti ameninţat de situaţia ca numărul lor să ajungă la 5.000, deci să nu-ţi mai încapă nimeni altcineva pe listă! De parcă ar putea cineva cunoaşte, cu adevărat, mai mult de 1.000 de oameni!
***
Ca și cum n-ar fi de ajuns că românul nostru cu probleme, în loc să meargă la psiholog, la psihanalist sau la psihoterapeut, îşi duce izmenele la descusut, la popă…! Acum mai afli de pe toate gardurile că, de fapt, el se caută (sau, cel puţin, susţine că se regăseşte) pe la un duhovnic mort, pe undeva, pe la noul Maglavit – la doar o aruncătură de băţ de Sarmizegetusa. La ce să-şi plece fruntea, înnegurată de niciun gând, asupra sanctuarelor strămoşilor daci (sau d’aci)?!
Culmea e că, dac-am spune că vizitele lui sunt zadarnice, ni s-ar reproşa că nu credem în… efectul placebo! Iar vorbele noastre ar căpăta efect pervers, de bumerang: “Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?” (M. Eminescu).
Todirel CĂLUGĂRIȚA
Ziarul de pe Net