Membrii clubului de lectură Călători printre rânduri…, de la Colegiul Național “Vasile Lovinescu” din municipiul Fălticeni au ales un mod inedit de a marca Ziua Națională a Culturii și împlinirea a 166 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.
Elevii coordonați de prof. de limba și literatura română Ionela Maftei au acceptat bucuroși invitația educatoarei Doinița Balan de la Grădinița cu Program Normal Lizuca, din localitate, de a-l prezenta preșcolarilor pe marele poet național.
La întâlnirea cu poezia și cultura au participat toți copiii din grădiniță, însoțiți de doamnele educatoare.
Micuții au interacționat cu oaspeții lor, au cântat, au recitat împreună versuri eminesciene și au descoperit importanța culturii prin ochii vii ai copilăriei.
“Nu există o vârstă anume pentru întâlnirea cu opera marelui poet. Versurile sale sensibilizează prin armonie și muzicalitate, chiar și pe cei mai mici dintre noi. Cuvinte precum <cultură>, <poet>, <poezie>, par mai greu de înțeles la această vârstă, dar pe măsură ce micuții vor crește, vor căpăta sens, contribuind cu siguranță la desăvârșirea personalității lor. Vom repeta cu drag experiența! “, ne-a declarat prof.Ionela Maftei.
SERGIU JIPA