Promisiune NECHIFOR+MATACHE: pe 12 noiembrie va ateriza la Salcea primul avion TAROM

de | oct. 10, 2015 | Știri | 1 comentariu

*cursele pe relația București nu vor fi zilnice

Vizita Iulian Matache ministrul transporturilor la Suceava 10.10 (1)

Ministrul Transporturilor, IULIAN MATACHE, a efectuat astăzi o vizită de lucru în județul Suceava, pentru a inspecta și lucrările pe fonduri europene la aeroportul Salcea.

Împreună cu parlamentari și conducerile județelor Suceava și Botoșani, el a văzut pista modernizată, Centrul Economic  Bucovina  ( terminalul 2 )  și aerogara, după care a susținut o conferință de presă.

 Vizita Iulian Matache ministrul transporturilor la Suceava 10.10 (2)

Președintele Consiliului Județean CĂTĂLIN NECHIFOR a anunțat că pe 25 octombrie  Tehnic Asist  Botoșani va încheia proiectul la  “cel mai bine dotat, funcțional și bine echipat aeroport din România, după Otopeni”, iar  “pe 12 noiembrie putem spune foarte clar, categoric, că putem opera cu avioane.

Pe 27 octombrie vom avea prima cursă privată care va veni la Suceava de la Viena pe proceduri la vedere”.

MATACHE a precizat că  “aeroportul nu e gata în totalitate, mai trebuie turnat beton, mai trebuie așezate achipamentele, dar pe 12 noiembrie va ateriza primul avion al TAROM la Suceava.

E normal ca o companie națională să redeschidă traficul aerian pe Suceava”.

MATACHE a adăugat că nu vor fi curse zilnice :  “Nu știu frecvența, cel mai important e că redeschidem aeroportul cu compania TAROM”.

 

 

DAN PASCARU

Termeni și CONDIȚII
  • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
  • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
  • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
  • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.
Sergiu jipa

Sergiu jipa

Redactorul-șef

Your content goes here. Edit or remove this text inline or in the module Content settings. You can also style every aspect of this content in the module Design settings and even apply custom CSS to this text in the module Advanced settings.Content settings. You can also style every 

1 Comentariu

  1. arhivistul

    După aproape doi ani de cînd a fost închis și după cheltuirea a aproape 37 de milioane de euro, aeroportul Salcea de lîngă Mica Viena a Micii Europa a marelui Cătălin Nechifor își va deschide larg pista pentru 1 (una) cursă Tarom.

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pin It on Pinterest