Gospodărie distrusă de flăcări, la Negrileasa

incendiu Cotu Baii 03.10.2013 viceprimar Andries (37)

Pompierii militari de la Garda de Intervenţie Gura Humorului, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Stulpicani, au intervenit cu 3 autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui VASILE B., din satul Negrileasa – comuna Stulpicani.

La sosirea echipajelor, ardeau casa de locuit ( P+1 ) şi anexele gospodăreşti, majoritatea construcţii din lemn, existând pericolul de propagare la o gospodărie învecinată.

Au ars casa de locuit pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi, şura şi adăpostul de animale pe 150 de metri pătraţi, precum şi alte anexe gospodăreşti, pe o suprafaţă totală de aproximativ 120 de metri pătraţi.

S-au degradat documente personale, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică şi circa 15 tone de furaje.

Pe timpul intervenţiei, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical soţiei proprietarului, în vârstă de 81 de ani, care a suferit un atac de panică.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

SORIN NICA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string JrfYGX to the field below: