Ești elevă la Colegiul Naţional “Nicu Gane” Fălticeni și faci parte, ca voluntar, din Grupul local de tineret “Aripi în Europa”. Cu ce acțiuni vă lăudaţi ?
Grupul local de tineret ,,Aripi în Europa” are ca obiectiv organizarea unor zile de joacă pentru copiii din Fălticeni ( şi nu numai ). În fiecare sâmbătă, între orele 12 – 14, voluntarii vin la Şcoala nr. 3 de pe strada Ion Dragoslav, unde avem diferite jocuri cu cei mici. Alături de ei, noi redevenim copii şi ne bucucăm împreună de jocurile interesante.
Ce reprezintă voluntariatul pentru tine?
Dacă ar fi să definesc voluntariatul într-un singur cuvânt, acesta ar fi fericire; atât pentru mine, dar şi pentru cei care îmi primesc ajutorul. Să fiu la voluntar la AGLT a însemnat o perioadă de autocunoaştere şi schimbare. Deşi sunt încă la început, fiecare zi de joacă îmi deschide câte un portal, mereu în lumi diferite. Să fiu în centrul unor copii, doar cu câţiva ani mai mare decât ei, dar să le văd bucuria când le e jocul prezentat îmi provoacă un sentiment de împlinire. În anii anteriori am avut câteva activităţi şcolare cu azilul din Bogdăneşti şi orfelinatul din Dolhasca. Le-am văzut ochii scânteind, iar pentru o clipă erau ai noştri, erau bunicii şi frăţiorii noştri. Mereu m-am întristat la vederea acestora şi datorită acestui fapt, încerc mereu să fac fapte bune.
Întâlnirile “Schimb de cărți” sunt la debut pentru fălticeneni, cum a decurs evenimentul din punctul tău de vedere ? Cu ce volume ai venit şi cu ce ai plecat ?
A fost o experienţă plăcută. De fapt, de-a dreptul extraordinară. Trebuie să recunosc că a fost prima mea întâlnire ,,schimb de cărţi’’, dar prin aceasta am cunoscut oameni minunaţi, cu aceleaşi pasiuni ca mine. Fiecare şi-a prezentat produsul într-o manieră cât mai persuasivă, astfel încât noi, ,,cumpărătorii’’, să îl luăm fără a mai sta pe gânduri. Am ascultat pledoariile fiecăruia şi am făcut cunoştinţă, prin ei, cu alte genuri literare. Am venit cu o carte la care ţin foarte mult, scrisă de Arnaldur Indridason – Oraşul borcanelor – şi am plecat cu Drumuri prin memorie de Octavian Paler, cărţi aflate cam la poluri opuse, dar ceea ce încerc să fac în ultima perioadă e să citesc din fiecare gen.
Scrii la un blog ( http://orizontprincarte.wordpress.com/ ) al cărui slogan este Cărțile trăiesc atâta timp cât sunt citite. Ce feedback ai primit de la cititori ?
Blogul a fost înfiinţat acum un an şi ceva, reprezentând o ,,eliberare’’ a propriului meu eu. E o prelungire a mea, dacă pot spune astfel. Cum am spus şi la Schimbul de cărţi, de cele mai multe ori blogul mă invită la scris. Cititorii blogului sunt mulţumiţi de ceea ce fac momentan. Le plac recenziile şi propriile creaţii. Ei mă ajută foarte mult. Într-o oarecare măsură continui să scriu datorită încurajărilor lor. Aş vrea să le ofer şi mai mult, mai multe povestiri, mai mult suspans, dar încă sunt la stadiul în care scriu destul de puţin într-o săptămână.
Ce te-a făcut să te apuci de scris ?
,,Oficial’’ m-am apucat de prin clasa a VI -a, când am început să scriu poezii. M-am înscris la concursurile revistei Biserica din sufletului copilului de două ori la rând, iar de fiecare dată am luat menţiune. Apoi în clasa a VIII -a m-am pregătit pentru Olimpiada de Limba şi Literatura Română, apucându-mă şi de proză. Când am intrat în liceu, am început pagini de jurnal, am reluat poezia şi din nou fragmenţele de proză. Acum mă axez pe proză scurtă, lucrez cu râvnă la ele şi dau tot ce-i mai bun. Motto-ul meu în ceea ce spriveşte scrisul e : ,,să scriu ceea ce mi-ar plăcea mie să citesc’’. Nu mai am acea nelămurire pe care o aveam acum câţiva ani ,,Cum se poate scrie atâta ? De unde atâta inspiraţie ?’’
De ce ar trebui să citim mai mult şi să stăm pe Facebook mai puţin?
Pe Facebook timpul trece foarte repede, din punctul meu de vedere. Spun mereu celor apropiaţi ,,decât să staţi pe Facebook, mai bine vă apucaţi de o carte, mai bine vă uitaţi la un film’’. Am o problemă cu irosirea timpului. Şi faptul care mă indispune e că mulţi nu mă ascultă. De ceva timp nu mai am argumente cu care să le ţin piept ,,opozanţilor’’ lecturii. Citesc pentru că-mi place, mă gândesc la personaje şi mă visez în locurile respective ( datorită Prinţesei gheţurilor, de Camilla Lackberg, Suedia a devenit ţara visurilor mele ). Există totuşi o soluţie şi la aceasta : se poate sta pe Facebook şi citi ! ( cel puţin pe pagina blogului, ,,facebookaholicii’’ pot lectura în linişte ). Tind să cred că la un moment dat fiecare-şi va da seama de ceea ce pierde.
Rubrică realizată de
ALMA GAVRIL