În atenţia parlamentarilor. Modelul italian al legii medierii poate relansa economia românească

Mediator autorizat drd. Constantin Mihalescu

vicepreşedinte filiala Suceava a Camerei Mediatorilor din România 

În atenţia parlamentarilor. Modelul italian al legii medierii poate relansa economia românească 

Opinia mea desprinsă din starea de spirit a participanţilor la seminarul „Medierea în lumina noii legislaţii penale” organizat la Suceava de către patru din cele cinci asociaţii judeţene ale mediatorilor şi anume: Filiala judeţeană Suceava a Camerei Mediatorilor din România, Asociatia Colegiul Mediatorilor din Suceava, Asociatia Profesionala a Mediatorilor Suceava şi Asociatia Mediatorilor Profesionisti Stefan cel Mare Suceava, manifestare desfăşurată sub patronajul dl. Ştefan Coste, membru în Consiliul de Mediere şi preşedinte al Camerei Mediatorilor din România, este aceea că şi România ar trebui să adopte exemplul Italiei, şi să se introducă medierea obligatorie cu posibilitatea de renunţare (opt-out), dacă părţile nu doresc să continue procedura în materie civilă şi comercială pentru anumite cauze. O poate face la fel, condiţionat,  pentru o perioadă de patru ani

După cum se arată în studiul de impact lansat în aprilie 2013 de Parlamentul European în legătură cu implementarea Directivei cadru 2008/52/CE privind medierea cu titlul ”Redemararea” directivei privind medierea: evaluarea impactului limitat al implementării sale şi propunerea de măsuri pentru creşterea numărului de medieri în UE” şi prezentat în cadrul Comisiei pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European în data de 20.01.2014, la data de 20 septembrie 2013 prin Decretul 69/2013 (Decret al medierii obligatorii), Italia a reintrodus medierea obligatorie, motivaţia fiind “dispoziţii urgente pentru relansarea economiei” . Să ne mai amintim că şi în Italia, la solicitarea corpului avocaţilor, în octombrie 2012, Curtea Constituțională italiană prin Decizia nr.272/2012 a anulat articolele privind obligativitatea medierii inserate în Decretul-lege nr. 28/2010 constatând că prin adoptarea legii Guvernul a depășit sfera de aplicare a Directivei europene privitoare la mediere și Legea 69/2009.

La prima vedere suntem tentaţi să apreciem că măsura obligativităţii medierii în cauze civile şi comerciale nu ar putea avea repercusiuni asupra medierii penale. Nu este deloc aşa. Să nu ignorăm faptul că nesoluţionarea cu celeritate a litigiilor civile sau comerciale poate genera între părţi neînţelegeri care, prin escaladare, pot conduce şi la săvârşirea de infracţiuni. Pe de altă parte, prin întârzierea soluţionării cauzei, chiar dacă acea parte va avea câştig de cauză în final, respectiva parte tot poate falimenta. Adică moare cu dreptatea în braţe şi lasă fără un loc de muncă şi cu grija zilei de mâine pe angajaţi. După cum se ştie, orice persoană, mai ales tânără, ajunsă în această situaţie disperată este predispusă la infracţiuni

Aşadar, în opinia mea, medierea obligatorie în cauzele civile şi comerciale ar putea avea o influenţă pozitivă pe ansamblu, ar conduce implicit şi la scăderea infracţionalităţii cu consecinţe majore asupra bugetului consolidat al statului şi totodată ar mai scădea povara fiscală de pe umerii comercianţilor români care încă mai produc plus valoare. Răsplata va fi pe măsură. Vor fi create noi locuri de muncă bine plătite, iar fenomenul infracţional va scădea cu siguranţă

Efectul acestei măsuri a implementării medierii obligatorii cu posibilitatea de renunţare (opt-out) dacă părţile nu doresc să continue procedura, asigurându-se astfel în acelaşi timp şi nelimitarea accesului liber la justiţie prevăzut de art.21 alin.(1) şi (2) din Constituţia României care prevede că: “ (1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.” va proveni din respectarea principiului respectării unicităţii de sistem a dreptului.  Singura condiţie este ca actul normativ ce va fi emis să se înscrie organic în cadrul celor deja existente atât în ramura de drept respectivă, cât şi în ansamblul sistemului de drept, în cazul de faţă şi al dispoziţiilor cuprinse în noua legislaţie penală

O astfel de soluţie, consider eu, nu ar afecta unitatea şi coerenţa interioară a sistemului de drept, ar avea în vedere supremaţia Constituţiei şi a celorlalte legi, s-ar corela cu alte acte normative, ar evita contradicţiile, iar dreptul ar putea să îndeplinească funcţia sa de orientare a comportamentelor umane şi de asigurare a unui anumit grad de stabilitate a relaţiilor sociale

Revenind la motivaţia aleasă de legiuitorul italian, “dispoziţii urgente pentru relansarea economiei”, consider că această motivaţie este de actualitate şi în România. Să nu uităm că Italia a “contribuit” la forul European în perioada emiterii Directivei cadru 2008/52/CE privind medierea cu Comisarul pe Justiţie Franco Frattini, iar studiul de impact lansat în aprilie 2013 de Parlamentul European a fost condus de profesorul italian Giuseppe De Paolo de la Universitatea Hamline din SUA şi Preşedinte al centrului din Italia ADR Center – membru al JAMS Internaţional, Judicial Arbitration and Mediation Services, organism specializat în gestionarea litigiilor transnaţionale din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, fondat în anul 1979 de H.Warren Knight, cu sediul principal la Londra şi cu sedii secundare la Amsterdam, New York şi Milano

În altă ordine de idei, mi-am format o convingere în Italia, în anii 1990-1993 asupra acestei problematici.  În calitatea mea de beneficiar al legii italiene “Martelli” (Claudio Martelli – ministru de Justiţie al Italiei în cabinetele conduse de Andreotti 1989-1992 şi Amato 1992-1993, ministru care a dat o mică posibilitate şi cetăţenilor din Europa de Est să lucreze în Italia, la societăţi comerciale italiene, prin oficiul forţelor de muncă Italian, cu condiţia ca aceşti cetăţeni să urmeze cursuri de limbă italiană şi de specializare în profesiile agreate de societăţile angajatoare), am lucrat pe întreg teritoriul provinciei Piemonte ca specialist la o societate ce avea contracte cu ENEL. Cu această ocazie am discutat, am înţeles şi am fost pătruns de spiritul deschis şi generator de drept al italienilor de rând pe care i-am cunoscut şi i-am înţeles din contactul nemijlocit şi nu din postura de invitat al unor simpozioane simandicoase, în plenitudinea relaţiilor lor sociale. Aici am înţeles de ce italienii consideră că au datoria morală faţă de umanitate să facă ei primul pas în materie legislativă. Explicaţia la îndemână este că legiuitorul italian, după cum arată şi profesorul Valeriu Ciucă (Lecţii de drept roman, vol I – III, Editura Polirom, Iaşi, 1998) îşi revendică seva din aşa numitele reforme serviene, promovate de către  Servius Tullius, în sec. VI Î.Cr., din a reglementărilor cuprinse în Lex duodecim Tabularum (Legea celor XII table), votată la mijlocul secolului V Î.Cr (450 Î. Cr.) şi din codificarea justiniană a primul restaurator şi renovator al dreptului roman, împăratul Justinian.

Legiferarea instituţiei medierii obligatorii în Italia nu este un accident şi nu este de dată recentă, iar italienii care se revendică din creatorii dreptului roman ştiu acest lucru. Ea se regăseşte în Codificarea justiniană, în structura ei quadripartită: Codul (Codex), Digestele (Digesto sive Pandectae), Institutele (Institudiones) şi Novelele (Novellae). În cadrul acestor codificări, în cazul contractelor de bună-credinţă, care-şi aveau originea în vechile arbitrarii (lites) ( medieri în accepţiunea actuală) – criterii de apreciere a judecătorului (judex) roman în acţiunile de bună-credinţă (fide-bona) erau supuse, la alegerea părţilor, examinării de către bărbaţii înţelepţi – bonus viri – ai comunităţii, ca persoane particulare şi dezinteresate, la fel ca în prezent, când, după aceleaşi principii, funcţionează şi corpul mediatorilor autorizaţi. Asupra acestor litigii, judecătorul nu putea decât să cerceteze şi să aprecieze asupra intenţiei şi bunei credinţe a părţilor, ca elemente esenţiale ale acestuia, asupra onestităţii executării dispoziţiilor contractuale, asupra consimţământului fiecărei părţi pentru a degaja viciile precum: dolul, eroarea şi violenţa. Angajamentul părţilor avea valoare de lege, iar ”încrederea este element structural al acestui angajament” (dictorum conventorumque constantia) după cum spune Cicero.

România, ca şi celelalte state de origine latină, mai devreme sau mai târziu va trebui să urmeze modelul Italiei. Alternativa este inacceptabilă. Noul Imperiu Ţarist, dacă ar fi să luăm în serios discuţia postată pe Youtube dintre ambasadorii ruşi Igor Ciubarov ( ambasador rus în Eritrea) şi Serghei Baharev (ambasador în Zimbabwe şi Malawi), nu este o alternativă prea plăcută.

Aşadar, pe filieră romană instituţia medierii a ajuns şi pe meleagurile noastre încă din evul mediu. Geto-dacii, potrivit profesorilor Emil Cernea şi Emil Molcuţ în lucrarea Istoria statului şi dreptului românesc, Editura Press Mihaela SRL, Bucureşti, 1999, au păstrat şi adaptat din sistemul de drept roman, prin procedura de judecată a oamenilor buni şi bătrâni şi/sau a conjuratorilor, proceduri asemănătore medierii în soluţionarea unor litigii în afara sistemului judiciar, litigii asemănătoare litigiilor din dreptul roman – lites- supuse, la alegerea părţilor, examinării de către bărbaţii înţelepţi – bonus viri – ai comunităţii, persoane particulare şi dezinteresate. Strămoşii noştri au păstrat instituţia oamenii buni şi bătrâni şi mai târziu în feudalism, iar în epoca modernă doar în mediul rural, întrucât aveau aceeaşi concepţie cu privire la binele social, iar oamenii buni şi bătrâni erau tocmai aceea care prin comportamentul lor întruneau calităţile corespunzătoare (asemănătoare calităţilor cerute în prezent mediatorilor) şi de aceea erau chemaţi să aprecieze conduita semenilor lor

Modernitatea introdusă odată cu Codificarea napoleoneană a înfrânt aceste concepţii, oamenii nu se mai ghidează după aceste principii în acest sistem superlegiferat iar, fără să ne dăm seama, societatea va fi din ce în ce mai decadentă. România este pe cale să devină „statul magic” profetizat de Aldous Huxley şi analizat într-un mod foarte convingător de  profesorul Ilie Bădescu, într-un interviu postat pe site-ul  www.manolemesterul.ro/# :„Modernitatea a declanşat un masiv proces de desproprietărire identitară ceea ce agravează criza mondială actuală. Rupţi de tradiţii, de credinţe, de sentimentele apartenenţei, indivizii şi grupurile devin vulnerabile în faţa acestui nou tip de ameninţări. Doctrina lansată de preşedintele Truman, conform căreia bunăstarea materială e totul şi esenţa libertăţii este accesul la prosperitate materială şi nimic altceva, ca şi comunismul lui Marx şi Lenin, că mâncarea este totul şi religia este opiu pentru popoare, au contribuit deopotrivă la dezarmarea etnoistorică a generaţiilor noi, postbelice şi deci a popoarelor în faţa unor asemenea promisiuni. Ne dăm seama așadar că salvarea vine de la o întoarcere în Biserică adică de la o reformă spirituală a elitelor și a popoarelor deopotrivă. Soluția este spirituală și NU economică, așa cum se crede îndeobște” .

Nu avem multe argumente să-l contrazicem pe domnul profesor Ilie Bădescu, dar o picătură de optimism tot există. Din ce în ce mai des oamenii conştientizează că întoarcerea la vechile valori morale în care buna credinţă şi înţelegerea amiabilă realizată sau nu de mediatori sunt singurele soluţii. Statul “magic” ne-a fost impus prin forţa a peste 200 de ani de modernizare şi este timpul să ne eliberăm din labirintul fatidic al acestui stat “magic”. Introducerea în legislaţia românească a medierii obligatorii după modelul Italian nu poate decât să reînvie tradiţia milenară românească în materie de rezolvare amiabilă a pricinilor, situaţie nedorită acum de mulţi politicieni apărători ai statului “magic”. O instituţie a medierii obligatorii va fi un prim pas spre destrămarea “statului magic” profetizat de Aldous Huxley că va apărea în istorie, stat în care spălarea creierului se va realiza prin mijloace blânde precum: cultivarea unei sexualităţi deşănţate, forme de viaţă care excită simţurile şi imaginaţia, cultivarea iluziei puterii etc.

De curând am publicat un articol în acest ziar. La rubrica de comentarii cineva a ţinut să facă o remarcă: „Cat timp mediere si obligatoriu se vor afla in acelasi context, medierea nu se va bucura de increderea de care are nevoie pentru a deveni o optiune a cetatenilor venita din vointa si nu din obligativitate !”. Nu am răspuns încă acestei remarci. Am aşteptat acest seminar să aflu şi părerile altor colegi. Greşesc când susţin că România trebuie să urmeze exemplul Italiei, ţara care se consideră continuatoarea sistemului juridic clădit în peste 1500 de ani de Imperiul Roman şi furnizoarea de comisari pe justiţie în forul European? Sau trebuie să fim idealişti, mioritici şi nu pragmatici? Economia României „duduie”, visteria statului e plină, iar în jurul nostru toţi vecinii ne sar în ajutor? Să fim serioşi!