Senatorul Gheorghe FLUTUR a câștigat astăzi, lejer, un nou mandat la șefia organizației județene PDL. De altfel, ar fi fost fost greu să nu fie așa din moment ce pentru funcție nu a mai candidat nimeni.
Alegerile s-au derulat în sala mare a Casei de Cultură Suceava, în prezența a 944 de delegați, dintre care 941 au pus ștampila pe fostul președinte al Consiliului Județean Suceava.
Prezent la ședință, liderul național Vasile BLAGA a declarat că organizația PDL Suceava este extrem de activă și și-a exprimat speranța că Gheorghe FLUTUR va reveni în fruntea CJ Suceava.
Alți invitați de la București au fost prim-vicepreședinții Cătălin PREDOIU și Liviu NEGOIȚĂ, precum și liderul de grup al europarlamentarilor democrat-liberali, Teodor STOLOJAN.
În cuvântul său, FLUTUR a precizat că județul Suceava e pedepsit si izolat la nivel național de guvernul USL, care nu mai finantează programele din Bucovina.
“Ne-am făcut datoria și am depus o serie de amendamente la buget, iar daca majoritatea USL nu va ține cont de ele, va trebui sa ieșim în stradă”, a mentionat Flutur.
Tot la alegerile de astăzi, au fost aleși prim-vicepreședinții organizației județene PDL, deputatul Ioan BALAN și Orest ONOFREI, și un numar de 8 vicepreședinți.
Singurul fălticenean prezent în conducerea PDL Suceava este Dan DASCĂLU, care a fost ales secretar executiv, alături de alți 7 colegi.
Dan PASCARU
Ziarul de pe Net