În cadrul Planul de Acţiune ,,Pomul de Crăciun” desfăşurat la nivelul IPJ Suceava, la data de 26.11.2013, poliţiştii suceveni au identificat două persoane care au sustras cu o autoutilitară având numere străine, brazi din zona Borca, jud. Neamţ, transportându-i comuna Mălini.
Politistii au actionat în baza unor informaţii si la ora 00.10, pe D.J. 209 B, în satul Văleni, comuna Mălini, ce face legătura cu comuna Borca, , a fost depistată în trafic autoutilitara condusă de A.Constantin, de 24 ani, din comuna Slatina, care transporta material lemnos – lemn brad, fără a poseda documente de provenienţă. Ca pasager a fost identificat N.Liviu, de 29 ani, din aceeaşi localitate.
Cei doi au fost conduşi la Postul de Poliţie Mălini, unde s-a prezentat N.Vasile, pădurar în cadrul O.S. Borca, însoţit de M.Emil, coleg de serviciu, care au precizat că cei doi tineri au tăiat un număr de trei brazi din zona Cantonului 11 Stânişoara, din zonă protejată, pădure grupa I, aparţinând O.S. Borca.
Materialul lemnos a fost ridicat şi predat în custodie O.S. Mălini, procedându-se la indisponibilizarea autoutilitarei folosite la transportul materialului lemnos.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, urmând să se dispună procedural.
“La nivelul Poliţiei Române se desfăşoară în această perioadă Planul de Acţiune ,,Pomul de Crăciun”. Scopul acestui plan îl constituie prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de brazi de Crăciun, precum şi transportul şi comercializarea acestora fără respectarea normelor legale în domeniu. Atragem atenţia persoanelor cu preocupări infracţionale în acest domeniu, că în perioada următoare astfel de controale vor continua şi se vor intensifica, astfel încât tăierea şi comercializarea materialului lemnos, în special a brazilor de Crăciun să se desfăşoare în deplină legalitate “, se precizeaza in comunicatul de presa al IPJ Suceava.
Sorin NICA
Ziarul de pe Net